Studenţii Universităţii Transilvania din Braşov se pot înscrie începând din 15 februarie, timp de o lună în programul Erasmus pentru a studia în străinătate şi a primi şi burse pentru asta. Lista universităţilor partenere unde sunt acordate bursele, precum şi formularele necesare pentru înscriere, studenţii le pot accesa de pe site-ul universităţii – unitbv.ro sau de la sediul facultăţii de care aparţine studentul. Cei acceptaţi vor învăţa în anul universitar 2012-2013 în străinătate, timp de câteva luni, existând şi posibilitatea prelungirii stagiului. (A.M.)