Sari la conținut

Parcul realizat în 2007 de INA Schaeffler şi Primăria Braşov va fi reamenajat, organizându-se deja un concurs de proiecte în acest sens.  Proiectul câştigător va fi stabilit prin concurs de către un juruiu specializat al Ordinului Arhitecţilor din România. Alexandru Blemovici, managerul INA Schaeffler, firma complice în realizarea stânei, spune că doreşte ca noul parc să fie „contemporan şi simbolic”. „Vrem ca parcul din Livada Poştei să fie unul de vis. Vrem un parc contemporan şi simbolic, care să se întindă pe o suprafaţă de aproximativ două hectare”, a declarat Blemovici. În urmă cu patru ani de zile, în Braşov, s-a făcut un parteneriat între primăria municipiului Braşov şi INA Schaeffler pentru transformarea zonei verzi de la Livada Poştei într-un parc. Existau mai multe motivaţii pentru asta, principala fiind că locul devenise un spaţiu de întâlnire a trubadurilor nocturni care urlau, se băteau sau se dădeau cu motocicletele pe dealuri.

Comentarii

Ultimă oră