Sari la conținut

Şi în acest an, o echipă formată din trei elevi ai Colegiului „Andrei Şaguna”, împreună cu profesorul Adrian Modrişan, urmează să participe la concursul internaţional de informatică ACSL (American Computer Science League). Echipa şagunistă, formată din elevii Dan Horaţiu Fodor (clasa a IX-a), Andrei Alexandrescu şi Maria Constantin (clasa a XI-a) a obţinut rezultate foarte bune în prima fază a competiţiei, care s-a desfăşurat în 4 etape, pe Internet. Echipa a fost invitată împreună cu profesorul coordonator la faza finală a concursului („All Star Contest”) în perioada 21 mai – 4 iunie, la North Haven – Connecticut, SUA. Aici, braşovenii vor concura împotriva a 230 de licee din Statele Unite ale Americii, Canada şi Europa. Niciunul dintre elevi nu are, însă, posibilitatea de a-şi susţine costurile călătoriei peste ocean, în total fiind vorba de aproximativ 6.000 de euro. De aceea, cei care vor să sprijine performanţa elevilor braşoveni, pot să doneze o sumă de bani în contul bancar al Asociaţiei de Părinţi „Ioan Popazul” al elevilor Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, Braşov: RO47 RNCB 0056 0731 8702 0001, deschis la Banca Comercială Română SA, Agenţia Piaţa Sfatului, Braşov cu specificaţia „Pentru concursul ACSL”.

Comentarii

Ultimă oră