Ando e pro play-off
Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, s-a declarat entuziasmat de posibilitatea restructurării Ligii 1, după ce preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a spus că vrea ca primul eşalon să aibă numai 14 echipe, iar campioana să fie decisă în sistemul play-off, asemenea campionatului elveţian.”E normal ca Mircea Sandu să-şi dorească întărirea compionatului. Asta presupune şi jucători români foarte buni pe care îi dai la echipa naţională. Nu se diluează competiţia. Dacă vor mai fi probleme financiare, normal ar fi să se reducă numărul echipelor, să se joace play-off. Să te întâlneşti cu Steaua de patru ori într-un an ar fi altfel. Ar fi un alt interes”, este de părere Ioan Andone.
Spectacol cu români în Azerbaidjan
Mircea Rednic continuă seria victoriilor la Khazar Lankaran. Jucătorii aduşi de tehnicianul român la formaţia pe care o antrenează în Azerbaidjan fac furori. Trupa lui Rednic a jucat ieri meciul-tur din sferturile Cupei, în deplasare, cu Neftci Baku. Elevii „Puriului” s-au impus cu 4-3 la finalul unui meci electrizant şi sunt cu un picior în semifinale. Pentru Khazar au înscris Winston Parks, Adrian Scarlatache, Julius Wobay şi Andrei Mureşan. Returul se va juca pe 8 martie, la Lankaran.Khazar Lankaran a terminat sezonul regulat pe locul 2, la un punct în spatele adversarei de ieri, Neftci Baku, cea mai titrată echipă din Azerbaidjan (cu 5 titluri în palmares). Campionatul azer are 12 echipe: primele 6 echipe joacă play-off pentru titlu, în timp ce ultimele 6 play-out la retrogradare.
Steaua a ajuns pe locul 109 în lume
În clasamentul pe luna februarie al celor mai bune cluburi de fotbal din lume, dat publicității de către Federația Internațională de Istorie şi Statistică a Fotbalului, cea mai bine poziționată echipă din România rămâne în continuare Steaua Bucureşti. Gruparea din Ghencea ocupă locul 109 (anterior se găsea pe 124), devansând, cel puțin în acest top, câteva binecunoscute echipe ale bătrânului continent, precum: Auxerre, Rapid Viena, Hamburg, Panathinaikos sau Brondby.
S-a lăsat cu bătaie în derby-ul Scoţiei
Federaţia de Fotbal din Scoţia (SFA) a anunţat deschiderea unei anchete după ce, în timpul şi după meciul dintre Celtic şi Rangers, scor 1-0, din optimile de finală ale Cupei Scoţiei, conducătorii celor două cluburi şi jucătorii s-au luat la bătaie, informează AFP. „Federaţia condamnă categoric comportamentul iresponsabil din timpul meciului din Cupă de pe Celtic Park”, a declarat Stewart Regan, director în cadrul SFA. Arbitrul întâlnirii de miercuri seară, Calum Murray, a arătat 13 cartonaşe galbene şi trei roşii. Echipa Glasgow Rangers a încheiat meciul în nouă jucători, iar El-Hadji Diouf, tot de la Rangers, a primit cartonaşul roşu după fluierul final al partidei. De asemenea, tot la finalul partidei, a fost nevoie ca antrenorul echipei Celtic, Neil Lennon, şi secundul de la Rangers, Ally McCoist, să fie despărţiţi după ce s-au luat la bătaie.
Începe tangoul!
David Nalbandian şi Adrian Ungur vor disputa astăzi primul meci al întâlnirii de Cupa Davis de la Buenos Aires dintre Argentina şi România, contând pentru turul I al Grupei Mondiale, în timp ce Juan Monaco şi Victor Hănescu vor juca în a doua partidă a zilei. Învingătoarea întâlnirii de la Buenos Aires se va califica în sferturile de finală ale competiţiei, unde va da piept cu câştigătoarea dintre Kazahstan şi Republica Cehă, iar învinsa va lupta într-un baraj pentru rămânerea în Grupa Mondială.
Superliga de hochei, aproape de play-off
Despre meciul de la Miercurea Ciuc, din play-off, antrenorul echipei de hochei Corona Braşov Fenestela 68, Antal Elod, ne-a declarat : ,,Planificasem ca la începutul lunii martie să atingem un vârf de formă. Am învins în deplasare Steaua şi Dunărea Galaţi, ceea ce ne determină să spunem că suntem pe drumul bun. Dorim să ţinem băieţii în formă, să patinăm 60 de minute şi să nu avem parte de accidentări. Echipa din Miercurea Ciuc şi-a menajat titularii în precedentul meci, cu Steaua, dar credem că în meciul cu noi antrenorii gazdelor vor alinia tot efectivul”.
Capăt de linie pentru HCM
HCM Constanţa a ratat calificarea în faza optimilor de finală ale Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă pe teren propriu cu 34-25 de formaţia spaniolă Ciudad Real. „Suntem trişti că am ratat calificarea, dar ne concentrăm acum pe campionat şi sperăm ca la anul să facem o figură mai frumoasă. Puteam obţine mai mult azi, mereu putem mai mult, dar am avut şi un adversar greu în faţă”, a declarat Laurenţiu Toma după meci.