Dublă de trei puncte
Adi Mutu a fost eroul lui Ajaccio în victoria împotriva celor de la Olimpique Lyon, scor 3-1. Echipa de pe locul doi din Ligue 1 a deschis scorul prin Lacazette ('53), dar gazdele au revenit rapid pe tabelă şi au trecut la conducerea jocului în doar 8 minute, prin Belghazouani ('57) şi Mutu ('65). Atacantul român a început ca titular meciul de pe Stade François Coty, iar golul l-a marcat cu o lovitură de cap de pe picioare. După ce Gomis a ratat un penalty pentru Lyon, Ajaccio a primit un 11 metri în minutul 90, fază la care Lovren a fost eliminat. Mutu a înscris cu un şut puternic în dreapta portarului şi a dus scorul la 3-1.
Încă o înfrângere
Steaua a pierdut meciul amical cu Dinamo Moscova, scor 1-2, partidă din cadrul stagiului de pregătire din Antalya. Elevii lui Reghecampf au început bine partida şi Tatu a deschis scorul în minutul 3, la primul şut pe poartă. Reuşita lui Tatu a fost doar un foc de paie, echipa lui Dan Petrescu punând rapid stăpânire pe joc. În minutul 36, Noboa a egalat în urma unor erori în lanţ ale defensivei Stelei după un corner, iar în actul secund Ignatovic a înscris golul victoriei pentru echipa lui Dan Petrescu, minutul 58, după un „un-doi" cu Kuranyi reuşit în zona centrală. Steaua va mai juca trei partide amicale: cu Mlada Boleslav pe 5 februarie, cu Slovan Bratislava pe 7 februarie şi ultimul meci în compania celor de la FK Jablonec pe 9 februarie.
Adio titlu!
Echipa Real Madrid a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formaţia Granada, într-un meci contând pentru etapa a XXII-a a campionatului Spaniei. Cristiano Ronaldo a marcat în propria poartă unicul gol al meciului, în minutul 22. La Granada, Gabriel Torje a evoluat până în minutul 87. Antrenorul Jose Mourinho a criticat unii jucători ai echipei Real Madrid, după a cincea înfrângere în campionatul Spaniei. „Înţeleg că unii jucători au fost obosiţi după meciul de miercuri, dar alţii au fost pe bancă, deci nu înţeleg de ce au fost obosiţi", a declarat portughezul după meciul de sâmbătă. Printre jucătorii care s-ar fi putut simţi vizaţi figurează Sergio Ramos, Di Maria şi Coentrao, care nu au jucat cu FC Barcelona, în Cupa Regelui, dar au fost titulari sâmbătă. „Rezultatul nu mă deranjează, ci maniera în care am jucat", a spus Mourinho.
A început balul
Reprezentativa de rugby a Angliei a învins, la Londra, cu scorul de 38-18 (19-11), naţionala Scoţiei, într-un meci din prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni. Punctele Angliei au fost reuşite de Ashton - un eseu, Twelvetrees - un eseu, Parling un eseu, Care - un eseu, Farrell - trei transformări şi patru lovituri de pedeapsă. Pentru Scoţia au punctat Maitland - un eseu, Hogg - un eseu, Laidlaw - o transformare şi două lovituri de pedeapsă.
Game, Set, Match
Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea a părăsit în semifinale turneul WTA de la Pattaya din Thailanda, dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari. Cap de serie numărul 4, Sorana a pierdut în semifinale, cu 0-6, 2-6, în faţa rusoaicei Maria Kirilenko, a doua favorită a competiţiei. Pentru performanţa sa, Cârstea va primi 10.725 de dolari şi 130 de puncte ATP.
Lotul pentru Australia
Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a reţinut nouă jucători din partida pierdută cu Polonia, scor 1-4, pentru meciul amical cu Australia, care va avea loc în 6 februarie, la Malaga, de la ora 21.45. Cei nouă fotbalişti rămaşi în lot sunt Silviu Lung jr, Srgian Luchin, Dragoş Grigore, Valerică Găman, Dan Nistor, Aurelian Chiţu, Alexandru Maxim, Gheorghe Grozav şi Marius Alexe. Acestora li se vor adaugă şase jucători de la Steaua Bucureşti, Ciprian Tătăruşanu, Vlad Chiricheş, Mihai Pintilii, Alexandru Bourceanu, Cristian Tănase şi Raul Rusescu, şi cei opt jucători legitimaţi la cluburi de peste hotare Costel Pantilimon (Manchester City), Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion), Dorin Goian (Spezia), Ştefan Radu (Lazio Roma), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Gabriel Torje (Granada), Costin Lazăr (PAOK Salonic) şi Bogdan Stancu (Orduspor).