Meci greu sub Tâmpa
Marţi de la ora 17.00, la sala de sport a Şcolii Generale numărul 11 din Braşov, echipa de handbal feminin Corona Rulmentul Braşov va primi vizita formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea. Vâlcencele vin sub Tâmpa după înfrângerea din Liga Campionilor de la Buducnost.
Egalitate în semifinale
După primele două întâlniri din semifinalele Ligii Naţionale de hochei pe gheaţă, Corona Fenestela 68 Braşov şi Steaua Rangers, se află la egalitate, scor 1-1. Vineri, în primul joc, braşovenii s-au impus sub Tâmpa cu scorul de 8-5 (2-2, 5-1, 1-2). Duminică, pe patinoarul Mihai Flamaropol din capitală, Steaua Rangers s-a impus cu scorul de 6-3, pe reprize 2-1, 3-0 şi 1-2. Punctele braşovenilor au fost reuşite de Casey Bartzen, Antal Zsombor şi Lacko Attila. Episodul trei al duelului Corona Fenestela 68 Braşov – Steaua Rangers Bucureşti, se va derula marţi, începând cu ora 17.30, la Braşov.
Karateka de aur
Sportivii de la Clubul Kokoro Braşov au avut un sfârşit de săptămână foarte bun. 20 de sportivi de la clubul braşovean au participat la cupa Kokusai şi au reuşit să câştige 17 medalii şi au ocupat primul loc în competiţia pe echipe. Maximilian Ticuşan, Alina Lighici, Adrian Boglut şi Andreea Gogu au obţinut medalii de aur. Monica Boglut, Andreea Ciornei, Bogdan Hrişcă, Andrei Ileş, Doru Burlan, Rareş Tampa şi Gustav Kiralyhalmi au reuşit să cucerească medalii de argint, iar Ştefania Şuteu, Bianca Cătănoiu, Eduard Pavel, Bogdan Stoica, Eduard Rădescu şi Reis Hacisalihoglu au câştigat medalii de bronz.
Viitorul sună bine
Echipa de hochei pe gheaţă Corona Braşov a cucerit medaliile de bronz la Campionatul Naţional U14. Campionatul naţional U14 a adunat la start 12 echipe care au jucat calificari pentru play-off, acolo au ajuns şase echipe: HSC Miercurea Ciuc 1, HSC Miercurea Ciuc 2, Progym Gheorgheni, Corona Braşov, AMHG Bucureşti şi Olimpia Ploieşti. Play-off-ul s-a desfăşurat în trei turnee organizate la Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. Formaţia braşoveană a strâns 24 de puncte din 15 jocuri şi s-a clasat pe locul trei. Titlul naţional a fost câştigat de HSC Miercurea Ciuc 1, iar medaliile de argint au revenit formaţiei Progym Gheorgheni. „Băieţii au lucrat foarte bine mai ales în ultimele trei luni, s-au pregătit foarte bine şi merită toate felicitările. Aceşti copii progresează în fiecare zi", a spus antrenorul echipei U14 Laszlo Kovacs.
Game, Set, Match
Perechea Horia Tecău/ Robert Lindstedt (România/ Suedia), cap de serie numărul 4, s-a calificat în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Indian Wells din SUA, dotat cu premii în valoare totală de 5 milioane şi jumătate de dolari. Tecău şi Lindstedt au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 7-5, după o oră şi 25 de minute, cuplul Tomas Berdych/ Lukasz Kubot (Cehia /Polonia). În turul doi, Horia Tecău şi Robert Lindstedt vor întâlni învingătorii partidei dintre perechea Marcos Baghdatis/ Jurgen Melzer (Cipru/Austria) şi cuplul american John Isner/Sam Querry.