Sari la conținut

Aris, în grevă!

Jucătorii echipei Aris Salonic au intrat, începând de luni, în grevă pentru 48 de ore, protestând astfel pentru neplata salariilor, a anunţat clubul elen. Fotbaliştii au refuzat să participe la antrenamentul de luni, după ce clubul, care se confruntă cu dificultăţi financiare, nu le-a plătit salariile. După o întâlnire cu diriguitorii clubului, jucătorii au anunţat că vor rămâne în grevă până miercuri. Purtătorul de cuvânt al clubului, Giannis Kontis, a declarat că gruparea din Salonic încearcă să rezolve problemele, dar a precizat că jucătorii trebuie să dea dovadă de înţelegere. Aris Salonic, unde este legitimat şi fostul stelist Juan Carlos Toja, este neînvinsă în ultimele nouă meciuri şi ocupă locul şapte în clasament, cu 33 de puncte după 23 de meciuri.

Se retrage, din cauza... presei!

Preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal de peste 15 ani, Dumitru Dragomir se gândeşte foarte serios să renunţe la şefia FRF, după expirarea mandatului din 2013. "Nu mă gândesc la pensionare, dar mă gândesc foarte serios la retragere la finalul mandatului. Mă gândesc să-mi duc mandatul ăsta şi gata, nu mai candidez. Sunt scârbit de mass-media din România, care e mai rea decât hitlerismul", a spus Dragomir. În ultima perioadă, Dragomir a fost contestat de suporterii din toată ţara. Cele mai importante ziare de sport din România, Pro Sport şi Gazeta Sporturilor, au lansat în ultimele zile campanii anti Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu.

Cazul „Valiza”, reloaded

Gigi Becali a fost marţi prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar procurorul a cerut patru ani de închisoare pentru dare de mită şi doi ani pentru fals.  "Sunt intrigat că în ţara mea, premierea se numeşte mită şi corupţie. Am rugat ca preşedintele completului să dea un semnal că se face justiţie şi dreptate mai ales la ÎCCJ. Mai întâi să-mi dea banii mei şi apoi să hotărăscă ce vor. Sunt uneltiri satanice împotriva mea. Dacă nu vor face recurs, iau banii şi îmi văd de treaba mea. Dacă vor face recurs, voi cere şi dobândă; dobânda legală de 4-500.000 de euro cât o fi. Dacă premierea era corupţie, era retrogradată Steaua până acum, că cei de la UEFA s-au interesat de caz. Se proceda la fel ca în cazul lui FC Argeş", a declarat Gigi Becali.

Surpriză la Chiajna!

Luni seara, în ultimele meciuri ale etapei cu numărul 19 din Liga I, echipa fostului stegar Daniel Isăilă, Sportul Studenţesc, a învins în deplasare formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 2-1. Ferfelea în min.28 şi Lungu în min.36 au semnat golurile studenţilor, în timp ce pentru gazde a punctat Gafiţa în min.29. Surpriza etapei s-a consumat la Chiajna, acolo unde campioana Oţelul Galaţi a pierdut în faţa celor de la Concordia. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Dinu în min.66.
Liga I, etapa a 19-a:
FC Braşov - Pandurii Târgu Jiu 2-1
CFR Cluj - FCM Târgu Mureş 1-0
Voinţa Sibiu - Astra Ploieşti 1-0
Rapid Bucureşti - Universitatea Cluj 1-1
Dinamo - Gaz Metan Mediaş 2-0
Petrolul Ploieşti - FC Vaslui 1-2
CS Mioveni - Steaua Bucureşti 0-1
Ceahlăul Piatra Neamţ - Sportul Studenţesc 1-2
Concordia Chiajna - Oţelul Galaţi 1-0.
În clasament pe prima poziţie se află Dinamo, cu 43 de puncte, pe doi este CFR Cluj cu 42 de puncte, iar pe ultima treaptă a podiumului se situează Rapid, cu 38 de puncte. FC Braşov este pe locul 10 cu 23 de puncte, la şase puncte distanţă de primul loc retrogradabil, ocupat de Sportul Studenţesc.

Comentarii

Ultimă oră