Sărăcesc „fluieraşii”?
Preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, a aproximat suma de bani cu care va rămâne un arbitru de Ligă după ce s-a decis înjumătăţirea baremelor pentru "fluieraşi" în campionatul intern.“Un asistent primea 32 de milioane de lei vechi la un meci, sumă care a fost redusă la jumătate. Haideţi să luăm un asistent de la Baia Mare sau de la Arad. Călătoreşte cu avionul, camera de hotel costă 2 milioane de lei. Luaţi în calcul că la aeroport poate nu-l aşteaptă nimeni, deci adunăm şi taxiul dus-întors. Intrăm apoi la alte cheltuieli: echipament, viza medicală, medicaţie, viză anuală etc. Noi am făcut un calcul şi mai mult de 300-400 de euro nu le rămâne pe lună”, a spus Crăciunescu.
Una caldă, alta rece...
Simona Halep a reuşit să se califice pe tabloul principal al turneului de două milioane de dolari, de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), iar Monica Niculescu a fost eliminată în turul 1 al competiţiei. Halep (53 WTA) a învins-o în finala calificărilor pe olandeza Arantxa Rus, de care a dispus cu 6-2, 6-2. Interesant e că Simona a câştigat în primul tur cu 6-0, 6-0, apoi în turul doi cu 6-1, 6-1, pentru ca acum să urmeze progresia firească a scorului. Monica Niculescu (29 WTA) a disputat un meci ciudat în primul tur al tabloului principal de la Dubai. Ea a condus cu 3-1 în primul set, după care nu a mai câştigat nici un game, pierzându-le pe următoarele 11! Drept urmare, Maria Kirilenko, adversara ei, s-a impus cu scorul de 6-3, 6-0, la capătul unui meci care a durat o oră şi 23 de minute.
Oţelul, remiză cu Il Luce
Formaţia Oţelul Galaţi a remizat ieri, scor 2-2 (2-0), cu echipa Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu şi la care evoluează Răzvan Raţ, într-un meci amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Antalya. Golurile echipei gălăţene au fost marcate de Pena "8 şi Giurgiu "35. Pentru Şahtior au înscris Dentinho "49 şi Teixeira "57. La echipa din Doneţk, Răzvan Raţ a intrat pe teren în minutul 46. În minutul 73, de la Oţelul a fost eliminat Ilie.
CFR Cluj refuză un sac de bani!
După ce l-a împrumutat la Sampdoria pe Renan pentru 1 milion de euro, cu opţiune de cumpărare pentru încă 3.2 milioane de euro, CFR a fost aproape de a mai da o lovitură pe piaţa transferurilor. Jaime Pacheco, antrenorul ocupantei locului secund în campionatul Chinei, Beijing Guan, l-a dorit în pe Weldon şi a încercat varianta unui împrumut cu opţiune definitivă de transfer. În total, CFR ar fi încasat 2,2 milioane de euro, însă fotbalistul nici nu a vrut să audă de China. "El nici nu a dorit să audă de China, indiferent ce contract de joc ar fi primit. Distanţa e mult prea mare şi nu dorea să plece sub nici o formă, nici măcar pentru câteva luni", a povestit un apropiat al clubului. 7 goluri a înscris Weldon pentru CFR în 12 meciuri.
Froch şi pariurile!
Desemnat oficial challenger al lui Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, Carl Froch a făcut o mărturisire stupefiantă. Momentul s-a petrecut în timpul unui interviu acordat de boxerul de 34 de ani postului de radio BBC. Chestionat dacă a făcut şi lucruri urâte în carieră, Froch a recunoscut că ”puteam termina un meci mai repede, în repriza a patra, dar intenţionat l-am prelungit, deoarece familia mea pariase că se va încheia în 5 runde”. Partida la care s-a referit a avut loc în 2005, la Jocurile Commonwealth-ului, împotriva lui Ruben Groenewald. În ciuda dezvăluirilor, sportivul cu rădăcini poloneze nu se teme şi nici nu are remuşcări: ”Am făcut acest lucru chiar în mai multe rînduri, şi nu este nimic ilegal. Îmi spun că pot să-mi înving adversarul în 5 reprize, iar dacă sunt destul de bun şi reuşesc, atunci e fair-play. Eu nu pariez, dar fraţii şi prietenii mei au câştigat bine de pe urma unor asemenea meciuri”.
Ajutor pentru Neşu
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că inten-ţionează să facă o donație către fundația înființată de Mihai Neşu. "Federaţia Română de Fotbal anunţă pe această cale o iniţiativă legată de vânzarea biletelor de intrare la jocul amical România - Uruguay, programat pe Arena Naţională din Bucureşti în ziua de 29 februarie, de la ora 20.30. Veniturile realizate din vânzarea ultimelor 3.000 de bilete vor fi donate Fundaţiei Mihai Neşu", menţionează site-ul citat. Mihai Neşu, victima unui accident suferit în mai 2011, la un antrenament, în urma căruia corpul său a rămas parţial paralizat, şi-a lansat în 16 ianuarie, la Utrecht, fundaţia ce-i poartă numele, care are ca scop sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi din România pentru a se integra mai uşor în societate. Fotbalistul s-a accidentat, în data de 10 mai 2011, la coloană în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut, fiind transportat de urgenţă la spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală fracturată. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore, în care i-a fost refăcută vertebra fracturată din zona cervicală, însă o parte a corpului său a rămas paralizată.