Nu se mai gândeşte la Chivu
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că nu se mai gândeşte la Cristian Chivu şi Mirel Rădoi pentru echipa naţională, doar la Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş, şi a precizat că nu sunt probleme în privinţa jucătorilor stelişti înaintea turneului din Antalya. „Nu mă mai gândesc la Chivu şi Rădoi, dar la Mutu şi Tamaş, da. (...) Turneul din Antalya este binevenit pentru jucătorii din ţară, care în viitorul apropiat vor reprezenta România în meciurile oficiale. Am vorbit cu cei de la Steaua şi de pe 28 ianuarie se vor întoarce la echipa lor. Am discutat şi lucrurile sunt în regulă", a spus Piţurcă. El a precizat că va fi greu pentru România să se califice la Cupa Mondială din 2014, deoarece evoluează în preliminarii într-o grupă dificilă, cu Andorra, Ungaria, Estonia, Olanda şi Turcia.
Au ratat calificarea
Echipa naţională de handbal masculin a României a ratat calificarea în play-off-ul CM din 2013, după ce a fost învinsă la Minsk, de reprezentantiva Belarusului, scor 28-23 (15-12), în ultimul meci din grupa a 7-a a preliminariilor. România s-a ţinut foarte bine în prima repriză, însă debutul părţii secunde a fost catastrofal, tricolorii nereuşind să înscrie timp de 10 minute. Marcatorii tricolori au fost Ghionea 5 goluri, Fenici 5, Ghiţă 3, Şimicu 2, Novanc 2, Csepreghi 1, Şania 1, Stamate 1, Florea 1, Talaş 1, Onyejekwe 1. În tur, la Bucureşti, echipa României s-a impus, cu 25-22 (12-14), încheind grupa a 7-a pe locul doi, cu 6 puncte, la fel ca liderul Belarus, care s-a calificat mai departe, graţie golaverajului din cele două meciuri directe (scor general 50-48). După două participări consecutive la turneele finale ale CM, România ratează şansa de a ajunge la ediţia din 2013.
Gynes e pe 17
Pilotul român Emanuel Gyenes (KTM) a ocupat locul 24 în etapa a 13-a la categoria moto din cadrul Dakar 2012, disputată între localităţile peruane Nazca şi Pisco, pe distanţa de 375 de kilometri (275 kilometri de specială cronometrată). Gyenes a sosit cu o întârziere de 18 minute şi 56 de secunde faţă de câştigătorul acestei penultime etape, portughezul Helder Rodrigues. Cel de-al doilea român prezent la Dakar 2012, Marcel Butuza, s-a clasat pe locul 56 în etapa a 13-a, având o întârziere de o oră, 13 minute şi 18 secunde. În clasamentul general, Emanuel Gyenes ocupă poziţia 17, cu o întârziere de cinci ore, 26 de minute şi 53 de secunde faţă de liderul Cyril Despres, în timp ce Butuza se află pe locul 45.
Turneu caritabil
Echipa Steaua "86 a câştigat turneul organizat în Sala Polivalentă în scopul strângerii de fonduri pentru operaţiile fiicei adoptive a lui Iosif Rotariu, Kassandra, impunându-se în faţa „Generaţiei de Aur", scor 5-3, într-o finală la care au asistat 3.500 de spectatori. Golurile Stelei "86 au fost marcate de Luţu (3), Rotariu şi Piţurcă. Pentru învinşi au marcat Ganea (2) şi Mihali. Finala a fost arbitrată de fostul tenisman Ilie Năstase şi de preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală. Al treilea arbitru al turneului a fost preşedintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam. În semifinale, Steaua "86 a trecut de naţionala jurnaliştilor, cu scorul de 3-1, iar România a învins naţionala artiştilor, scor 6-0. Fondurile încasate cu ocazia evenimentului de sâmbătă seară vor fi donate familiei Rotariu pentru a fi folosite la următoarele operaţii de care are nevoie micuţa Kassandra.
Se ţine de cuvânt
Antrenorul naţionalei de handbal masculin a României, Vasile Stângă, a declarat după ratarea calificării în play-off-ul CM din 2013, că îşi va ţine promisiunea făcută înaintea preliminariilor, de a se retrage din funcţie în cazul unui eşec. „Am mai ratat încă o şansă de a juca la un Campionat Mondial. Belarus a demonstrat că ştie mai mult handbal decât noi, a vrut mai mult. Noi am făcut aceleaşi greşeli individuale, aceleaşi greşeli în apărare, nu am înscris 10 minute în repriza a doua şi ne-a costat. Îmi pare rău de această echipă, care poate să facă performanţă, dar mai trebuie ştiinţa jocului. Aici ne-a bătut Belarus, a ştiut să profite de orice greşeală. Noi nu avem un lider, cum îl are Belarus pe Rutenka. Echipa întreagă e vinovată pentru înfrângere, nu un jucător anume. La ultima şedinţă a Comisiei Tehnice am promis ceva antrenorilor şi mă voi ţine de cuvânt, dar nu spun acum ce. Ăsta e sportul, cei mai deştepţi câştigă", a spus Stângă.
Cristi Săpunaru spre Beşiktaş?
Oficialii clubului Beşiktaş Istanbul sunt interesaţi de achiziţionarea fundaşului echipei FC Porto, Cristian Săpunaru, a anunţat, cotidianul Record. Sursa citată notează că turcii sunt dispuşi să plătească cinci milioane de euro pentru internaţionalul român. Record scrie că de serviciile fundaşului român mai sunt interesate formaţiile Rapid Bucureşti şi Lazio Roma.
Steaua are şanse
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că formaţia Steaua ar putea să treacă de echipa Twente în 16-imile de finală ale Ligii Europa, dacă ar reuşi „să închege" un prim „11", deocamdată olandezii având prima şansă. „Cantonamentele montane sunt binevenite pentru echipele româneşti. Steaua are şanse de calificare pentru că e clar că Twente nu mai e echipa de acum doi ani. Steaua are nevoie de timp pentru a face un prim «11» cu care să se bată cu echipele mari", a spus Piţurcă.
Bănel a centrat pentru gol
Fotbalistul Bănel Nicoliţă a centrat decisiv pentru coechipierul său Zouma, sâmbătă seară, la meciul câştigat de echipa AS Saint-Etienne, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Sochaux, în etapa a XX-a a campionatului Franţei. Potrivit L"Equipe, Nicoliţă, integralist la gazde, a centrat perfect pentru Zouma, care s-a înălţat deasupra a trei jucători adverşi şi a înscris cu o lovitură cu capul, în minutul 76.