„Nu vrem să plătim cu Sănătatea incompetenţa acestui Guvern“. Asta spun săcelenii supăraţi că au fost minţiţi de Ministerul Sănătăţii când le-a promis că spitalul lor se va redeschide la jumătatea lunii ianuarie.
Spitalul din Săcele deservea aproape 30.000 de oameni atât din Municipiu cât şi din împrejurimi. Închiderea acestuia, spun reprezentanţii Partidului Naţional Liberal a dus la supraaglomerarea Spitalului Clinic Judeţean care se află acum în pragul colapsului. Deşi în luna decembrie o delegaţie din Săcele a fost la Ministerul Sănătăţii întîlnirea cu reprezentanţii din ministerul de resort a rămas fără ecou chiar dacă : ”Un secretar de stat le-a promis solemn că dacă nu în luna decembrie, sigur în prima jumătate a lunii ianuarie acest spital va fi redeschis, iată că acestă jumătate a trecut, am lăsat de bunvoinţă să treacă termenele însă noi nu abandonăm acestă dorinţă ca termenele să aibă sistem de sănătate “ a precizat Sebastian Grapă, consilier judeţean PNL Braşov. Redeschiderea spitalului, mai spun peneliştii, s-ar putea face ca secţie a Spitalului Clinic Judeţean pe contractul pe care unitatea îl cu Casa de Asigurări de Sănătate. În tot acest timp însă spitalul din Săcele a rămas la mila elementelor naturii.
”Acolo nu există pază, nu există încălzire, acolo este aparatură care este mijloc fix în catastifele primăriei de milioane de euro pentru care onor conducătorilor acestei comunităţi vor trebui să răspundă în cazul în care dispar sau se deterioarează. La un moment dat o să vedeţi că redeschiderea acestui spital chiar în altă guvernare va costa mult mai mult având în vedere degradarea care are loc acolo de un an de zile” a precizat Sebastian Grapă.
”Din păcate cabinelete de rediologie s-au degradat, acestea aveau pe pereţi un material special care în timpul cât a fost închis spitalul s-a dezlipit iar pentru redeschiderea spitalului cred că ne-ar costa peste 20 de miliarde de lei”, a declarat Matei Gavrilă preşedintele organizaţiei PNL Săcele.
Peneliştii din Săcele şi nu numai au făcut un nou apel către primăria de aici, dar şi primarului pentru o mai mare implicare în acest subiect delicat şi vital pentru comunitatea săceleană. Tocmai de aceea câteva sute de oameni au participat la mitingul organizat marţi de USL în Piaţa Sfatului din Braşov.
„Aproape 450 de săceleni au mers în Piaţa Sfatului şi au protestat împotriva legii sănătăţii şi a acestui guvern portocaliu care ne-a pus funia la gât şi cred că mai este un pic şi ne sugrumă”, a adăugat Matei Gavrilă preşedintele organizaţiei PNL Săcele.
Dacă spitalul din Săcele rămâne închis nu acelaşi lucru se întâmplă cu spitalul din Codlea. Alături de alte 66 de unităţi medicale din diverse localităţi, spitalul din Codlea a fost închis pe 1 aprilie 2011. Guvernul invoca atunci economia care se făcea la buget prin blocarea accesului la serviciile de sănătate a unor mari comunităţi.
După ce a fost pus lacătul pe uşa spitalului, localnicii au iniţiat mai multe acţiuni de protest, iar consililul local a dat în judecată ministerul, cerând suspendarea ordinului care închidea spitalul. Instanţa a dat câştig de cauză autorităţilor, iar liberalii braşoveni au adresat mai multe memorii la minister. În cele din urmă, spitalul a fost redeschis oficial în luna octombrie, cu un număr mai mic de paturi decât dispunea iniţial- 55, faţă de 77.
Potrivit clasificării de tip V acordate recent de ministerul sănătăţii, spitalul din Codlea poate oferi servicii medicale de urgenţă, interne, pediatrie, şi- începând din această săptămînă- şi servicii de geriatrie-gerontologie şi îngrijiri paliative. S.F.