Închis în data de 1 aprilie, ca urmare a sistării finanţării din partea Casei de Asigurări de Sănătate, Spitalul din Victoria ar putea fi redeschis la 1 iunie. Printr-o Hotărâre de Consiliu Local a fost aprobată, luni, o asociere în participaţiune cu o clinică privată din Sibiu, iar ieri a fost semnat contractul. Edilii spun că pentru început, unitatea va funcţiona cu 40 de paturi, iar din 2012 se va ajunge la aproximativ 100. Vor fi secţii de pediatrie, boli interne, fizioterapie, chirurgie şi obstetrică-ginecologie şi vor funcţiona şi două linii de gardă. Primarul susţine că unitatea sanitară va încheia un contract de finanţare cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov, astfel că pacienţii vor beneficia de servicii medicale compensate şi gratuite. Autorităţile locale iau în calcul posibilitatea suportării parţiale a costurilor de întreţinere, precum şi subvenţionarea unor servicii medicale.