Timp de şase săptămâni, în perioada martie-aprilie, 15 asistente de la Spitalul Clinic Judeţean Braşov au beneficiat de un stagiu de pregătire profesională în Malta. Stagiul s-a desfăşurat la Mater Dei Hospital, asistentele având ocazia să înveţe cele mai noi tehnici folosite în domeniul farmacologiei. Ele au învăţat de asemenea noi tehnici de administraţie şi s-au specializat în drepturile pacientului şi consimţământul informat.
Practică la nivel înalt. În toată perioada stagiului au fost asistate de tutori care au urmărit îndeaproape activitatea participantelor şi zilnic au oferit feed-beck, despre modul de transcriere a medicamentelor, de gestionare a acestora, de administrare etc. În plus, asistentele au fost repartizate să lucreze pe aceleaşi secţii ca şi în spitalul din Braşov, având astfel posibilitatea să se perfecţioneze în mod direct.
Experienţă profesională. Fetele care au participat la program spun că sunt foarte încântate de săptămânile petrecute în Malta. Şi asta pentru că au avut ocazia să înveţe de la profesionişti. Mai mult decât atât, ele spun că experienţa acumulată le va ajuta în comunicarea mai bună de la actualul locul de muncă. Stagiul s-a desfăşurat prin programul sectorial “Pregătirea profesională a asistenţilor medicali în domeniul farmacologiei” Leonardo DaVinci.