Sari la conținut

Spitalele din Codlea, Săcele şi Victoria, păsuite încă două luni

Indiferent de starea în care se află pacienţii, Ministerul Sănătăţii a decis că bolnavii internaţi acum în spitalele din Codlea, Săcele şi Victoria sunt suficient de valizi ca să fie externaţi "dirijat".

Pe de altă parte, administratorii celor trei spitale aşteaptă să semneze prelungirea cu două luni a contractului cu CASJ Braşov, existând astfel baza legală pentru finanţarea lor până la 1 iunie.
O minune. Autorităţile locale din cele trei oraşe mai speră că, pe ultima sută de metri, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, se va răzgândi. "Săptămâna trecută am discutat cu ministrul, pentru a-i aduce argumente în favoarea păstrării spitalului din Victoria, şi mi-a spus că ia în calcul o reorganizare a spitalului, una dintre variante fiind transformarea lui în centru de permanenţă, dar nu există nici o decizie clară în acest sens", a declarat primarul oraşului Victoria, Cristian Gheorghe.
Mai cer două luni. De asemenea, managerul Spitalului din Săcele speră ca unitatea să mai funcţioneze cel puţin două luni: "Ministerul a decis prelungirea Contractului-cadru din 2010 cu încă două luni. Am depus şi eu o solicitare de act adiţional la Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov, iar acum aşteptăm răspunsul".
Ce se poate întâmpla. De altfel, din punct de vedere legal, cele trei spitale sunt acreditate, iar CASJ nu ar avea nici o bază legală să refuze semnarea actelor adiţionale cu cele trei spitale braşovene. Reprezentanţii CASJ nu au dat un răspuns clar la solicitările celor trei unităţi, aşteptând clarificări de la CNAS şi Ministerul Sănătăţii. În schimb, dacă vor pune în aplicare externarea dirijată, la "recomandările" primite de la DSP, cele trei spitale ar putea primi finanţare pentru... zero pacienţi.

Comentarii

Ultimă oră