Sari la conținut

Spitalele, care consumă 50% din buget, pot deveni fundaţii sau societăţi pentru a atrage resurse

Spitalele, care consumă 50% din buget, pot deveni fundaţii sau societăţi comerciale pentru a atrage resurse, iar fondatorul sau acţionarul unic ar fi administratorul actual, care în majoritatea cazurilor este administraţia locală, potrivit proiectului noii Legi a sănătăţii. Astfel, proiectul prevede posibilitatea modificării formei de organizare a spitalului astfel încât să permită stimularea practicilor eficiente şi penalizarea celor ineficiente. Noua structură ar permite o mai mare libertate de acţiune echipei manageriale la toate nivelurile, de la personal, inclusiv salarizarea diferenţiată, până la structură şi dotare, menţinând însă proprietatea la nivelul instituţiilor publice. Există însă şi varianta ca, acolo unde se doreşte, să fie atraşi noi parteneri în diferite modalităţi care în prezent nu sunt posibile. Spitalele pot să se asocieze sau să se unească între ele, pot să încheie contracte de furnizare de servicii cu unul sau mai mulţi asigurători de sănătate, dar şi contracte de colaborare pentru servicii de sănătate cu alţi furnizori, inclusiv din asistenţa medicală primară şi ambulatorie. Proiectul noii Legi a sănătăţii a fost pus, miercuri, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate private şi posibilitatea spitalelor de a se organiza ca unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială fiind printre principalele modificări. ( R. I. )

Comentarii

Ultimă oră