Spitalul "Sfântul Constantin" din Braşov, realizat cu capital exclusiv privat, pentru care s-au făcut investiţii în valoare de 20 de milioane de euro, a fost inaugurat oficial, joi. Spitalul se întinde pe o suprafaţa de peste 9.000 de metri pătraţi fiind cel mai mare spital privat din regiunea Transilvaniei.
Lucrările la spitalul situat pe Strada Iuliu Maniu, construit pe locul fostelor hale Colgate-Palmolive, au fost începute în primăvară anului 2010. Unitatea are o capacitate de 133 de paturi, cinci săli de operaţie, o unitate de terapie intensiva chirurgicală şi ambulatoriu integrat.Spitalul privat, cuprinde cinci secţii cu saloane pentru spitalizare continuă şi de zi: chirurgie generală, oncologie medicală, O.R.L., neurochirurgie spinală, urologie, un bloc operator cu trei săli de operaţie multifuncţionale şi o unitate de terapie intensiva chirurgicală dotată cu 13 paturi.
De asemenea, există şi un campus medical, "Regina Maria", reţea privată de sănătate, cu policlinică multidisciplinara, servicii de radiologie-imagistică, maternitate, secţie de pediatrie, două săli de operaţie şi 60 de pături.
La inaugurare, reprezentanţii Spitalului "Sf. Constantin" au anunţat încheierea unui parteneriat cu Spitalul Universitar Geneva, acordul dintre cele două unităţi prevăzând sprijin din partea Spitalului Universitar Geneva pentru proiectele chirurgicale ale unităţii braşovene. Cei care doresc sa viziteze unitatea sunt aşteptaţi vineri, 11 martie, în intervalul 12.00 - 17.00, la ziua porţilor deschise.