Mă declar un om dezamăgit, am pierdut totul: premiul cel mare la 6/49, bucuria suspendării terenului echipei Dinamo, nădejdea că Boc nu e prim ministru decât într-un coşmar pe care-l am doar eu, speranţa ca va fi o dată şi odată anarhie, una peste alta, am pierdut lucrurile care, pentru mine, însemnau ceva.
Cum nu mai am încredere în nimeni după ce, rând pe rând, toţi pământenii m-au dezamăgit crunt...Hagi nu e preşedinte, Becali nu e „Războinicul Luminii”, Ronaldo nu e „Fenomenul”, Real Madrid nu e nimic „galactic”, cel mult o adunătură de băieţi cu freza lui Galamaz, dar plătiţi infinit mai bine ca anterior menţionatul talent dâmboviţean, Băsescu nu e nici preşedinte jucător, nici virtuos în oralismele cu care se lăuda în faţa licuriciului cel mare, până şi Bin Laden s-a lăsat pe tânjeală de la o vreme, cât despre Obama, vorba unui banc foarte urât şi rasist, „oare poate roşi?”,aşa cum spuneam, nemaiavând încredere în nimeni, m-am orientat către formele de viaţă extraterestre. După cum bunică-mea stătea prin ’43 cu ochii pe cer după americani, eu mă tot uit după Predator.
Adevărul e că şi filmele m-au ajutat să creez un cult în jurul personalităţii extraterestre...l-am văzut pe Schwarzenegger cum s-a muncit mai bine de două ore să-l omoare pe unu’ care semăna cu Ruud Gullit în tinereţe, bă, şi omul era antrenat, nu glumă, apoi alienii au alergat-o pe locotenentul Ripley preţ de 4 filme, decimând tot platoul de filmare, deci şi ăştia erau bazaţi. Nu mai vorbesc de „Ziua independenţei”, unde norocul omenirii s-a numit Will Smith, altminteri negreşit ne lua dracu’. Hotărât lucru, mi-am zis eu în sinea mea, cum de votat tot prost or să voteze dragii mei români, cum Obama n-are cum să salveze lumea şi cum Madonna a venit muuult prea târziu în România, când nu mai e „like a virgin” nici măcar în urechi, dacă e să vină izbăvirea, vine cu extratereştrii, nu cu Mântuitorul.
Dezamăgire, însă...extraterestrul trimis în spionaj terestru s-a prins ca prostul într-o cursă de şoareci, chestie pe care nici domnu’ Mircea Băsescu, un domn deosebit de inteligent, altminteri, n-ar face-o. Ba mai mult decât atât, era mic şi pipernicit, de l-au înecat repejor nişte ţărănoi mexicani, pe principiul brevetat la revoluţie de Gelu Voican, „avem un dictator, ce ne facem cu el? Îl omorâm, bineînţeles”. E evident că nici extratereştrii nu mai sunt ce erau ei odată, iar speranţa mea pentru o lume mai bună muri odată cu prăpăditul ăla.
P.S. Cu ţăranul nu te pui, mexican, român sau albanez, el înfige steagul sau furca, după caz, în crâncena redută, fie ea şi pe Marte. Clar că veşnicia s-a născut la sat...
de Mihai Băra
