Derby-ul judeţului Braşov la handbal masculin, disputat între CSM Făgăraş şi CNOT Braşov a fost adjudecat de făgărăşeni cu 30-24, după ce la pauză scorul era egal, 15-15. Jocul a fost extrem de spectaculos pe alocuri, dar punctele obţinute de Făgăraş o transformă în principala favorită la promovare. În tot acest timp, braşovenii au ajuns la a patra înfrângere şi sunt pe locul 8 în clasament.
Etapa a 9-a din Divizia A, la handbal masculin, a programat unul dintre cele mai aşteptate meciuri ale sezonului. În Seria B s-a disputat derby-ul judeţului Braşov, care a opus două dintre cele mai bune echipe. Pe de o parte s-a aflat CSM Făgăraş, lider la zi şi principala favorită la promovare, iar de cealaltă parte a stat Centrul Naţional Olimpic şi Tineret Braşov.
Aşa cum era de aşteptat, jocul a fost extrem de spectaculos, debutând cu o perioadă de echilibru, în care niciuna dintre echipe nu s-a putut desprinde decisiv. Astfel, la pauză s-a intrat cu un scor egal, 15-15.
În partea secundă, experienţa şi puterea fizică şi-au spus cuvântul în desfăşurarea ulterioară a fazelor. Făgăraşul a preluat iniţiativa şi s-a instalat la conducerea jocului. CNOT a încercat să ţină aproape, dar a fost aproape imposibil. În cele din urmă, CSM Făgăraş s-a impus în faţa celor de la CNOT Braşov cu scorul de 30-24.
În clasament, Făgăraşul este lider detaşat, având maximul de puncte după 9 meciuri. De partea cealaltă, CNOT Braşov este pe locul 8, cu 10 puncte, având la activ 3 victorii, un egal şi 4 înfrângeri.
În etapa următoare, CSM Făgăraş joacă în deplasare la CSM Satu Mare, în timp ce CNOT Braşov va întâlni pe teren propriu ACS Muhlbach Sebeş.