Spaniolul urmărit prin Interpol cu care fugise de acasă o braşoveancă se afla în România. Căutat internaţional pentru abuz sexual asupra unei minore de 13 ani, David Manuel Yedra a fost încătuşat, ieri dimineaţă, de poliţiştii hunedoreni. În vârstă de 40 de ani, Yedra a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru că a abuzat sexual o minoră de 13 ani pe care a ţinut-o mai bine de două luni într-o rulotă.
Braşoveanca are un copil cu el. Spaniolul era căutat de autoriăţile spaniole de şapte ani. Bărbatul se ascundea în România de o bună perioadă de timp. Aici a cunoscut-o pe Anca Florentina Filip, de 30 de ani, căreia, între timp, i-a făcut un copil. Femeia nu a bănuit nicio clipă cu cine are de-a face. Însă în urmă cu şase luni, când Florentina şi David au dispărut fără urmă, familia femeii a intrat la bănuieli şi a anunţat poliţia.
Florentina s-a întors la Braşov. Cei doi au fost descoperiţi ieri dimineaţă, într-o locuinţă închiriată din zona Valea de Brazi, oraşul Uricani, judeţul Hunedoara. Când a aflat cu cine a trăit trei ani şi mai ales cine este tatăl copilului ei, Florentina a decis să se întoarcă în sânul familiei. Cetăţeanul spaniol David Yedra, a fost ridicat de oamenii legii şi urmează să fie prezentat sub escortă magistraţilor de la Alba - Iulia în vederea confirmării mandatului european de arestare emis pe numele său.