Pentru a doua lună consecutiv, rata şomajului braşovean a crescut, de la 4,25% la 4,32%. În august, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov se aflau 10.853 persoane (4.965 femei), cu 173 de persoane în plus faţă de luna iunie. În procente, asta înseamnă o rată a şomajului de 4,32% faţă de 4,25%, în creştere cu 0,07 puncte procentuale faţă de rata lunii iulie. Creşterea şomajului s-a produs ca urmare a faptului că luna trecută au intrat în evidenţa Agenţiei 2.425 persoane (1.146 femei) şi au ieşit din evidenţele AJOFM 2.252 persoane (924 femei). Dintre acestea, peste 50% sunt persoane care au fost (re)încadrate în muncă. Totuşi, alţi peste 1.000 de şomeri sunt cei cărora doar le-a expirat perioada în care primeau bani şi nu au revenit ca şomeri neindemnizaţi ori erau deja în această categorie, dar nu şi-au actualizat dosarele după şase luni.
60% nu primesc nici indemnizaţie. Din totalul braşovenilor aflate în evidenţa agenţiei, 10.853 de şomeri, doar 4.044 beneficiază de indemnizaţie de şomaj, 4.287 sunt beneficiari de adeverinţe în vederea obţinerii venitului minim garantat, diferenţa fiind persoane în căutarea unui loc de muncă. Practic, în total, peste 6.800 dintre şomerii din statisticile AJOFM Braşov nu au nici un venit. Femeile reprezintă 45,75% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa Agenţiei.
Majoritatea sunt în Braşov. Din mediul urban provin 5.761 persoane (2.805 femei), potrivit reprezentanţilor AJOFM, restul fiind din mediul rural. Doar în municipiul Braşov sunt 2.942 de şomeri. În funcţie de nivelul studiilor, marea majoritate a persoanelor aflate în evidenţa AJOFM Braşov continuă să fie cele fără liceu, 66.05%, studii superioare având 10.56% dintre şomeri (cu două puncte procentuale mai mulţi faţă de luna trecută), iar studii medii - 23.39%.
Grupa de vârstă din rândul căreia se înregistrează cei mai mulţi şomeri este în continuare cea de 40-49 de ani cu 25.38% din total. Cei cu vârsta între 30 şi 39 de ani reprezintă aproape 21,99% din totalul şomerilor. Până în 29 de ani au aproape 22% dintre cei fără loc de muncă. Grupa de vârstă 50 – 55 ani reprezintă 20,33% din numărul total de persoane înregistrate, iar şomerii cu vârsta peste 55 de ani se regăsesc în procentaj de 8.61%.