Sari la conținut

Soluţii pentru salvarea spitalului din Săcele

Secţii externe ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov! Asta vor ajunge, în cele din urmă, unităţile din Săcele şi Victoria, închise de puterea portocalie de aproape opt luni. Este de fapt proiectul lansat de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, în şedinţa de plen în care PDL-iştii au votat împotriva. Acum, autorităţile şi-au dat seama că este o soluţie viabilă şi, practic, mai este nevoie doar de viza Ministerului Sănătăţii. Asta în cazul spitalului de la Victoria, care ar putea fi deschis pentru pacienţii din zonă peste doar câteva zile, adică din decembrie. Noul proiect prevede ca unitatea de la Victoria să aibă o secţie de urgenţe cu trei medici, pentru a asigura permanenţa. De asemenea, se vor deschide în această locaţie un laborator de analize şi unul de radiologie. „Spitalul de la Săcele sperăm să-l rezolvăm prin două variante: ori prin înfiinţarea unui punct de lucru de primiri urgenţe, ca prelungire a UPU  Spitalul Judeţean Braşov, fie vom încerca să realizăm o unitate independentă, la care să dezvoltăm în special ambulatoriu de specialitate şi paturi de zi cu cameră de gardă”, a declarat Alexandru Bălescu, director DSP Braşov.   L.N. & A.L.

Comentarii

Ultimă oră