Un dascăl din Timişoara a găsit soluţia anticopiat. Sătul să facă pe poliţistul în sala de examen, profesorul de la Liceul Baptist le-a cerut elevilor săi să semneze, înainte de teste, o declaraţie prin care promit, în faţa lui Dumnezeu, că renunţă la fiţuici. "Mărturisesc în faţa lui Dumnezeu că nu am copiat la această teză" este confesiunea pe care trebuie să o facă elevii. Profesorul care a iniţiat teza sub jurământ spune că s-a inspirat din modelul unei şcoli americane cu profil teologic. Dăscălii liceului cred că dacă metoda lor ar fi preluată de profesorii altor şcoli, învăţământul românesc ar avea alte rezultate. Între timp vestea a ajuns şi la urechile inspectorilor scoliar, iar iniţiativa a provocat zeci de reacţii pe internet.