Sari la conținut

15 mii de şoferi români dau statul în judecată. E vorba de cei care au luat amenzi, după ce au circulat fără rovigneta pe drumuri naţionale. Cei mai mulţi susţin că agenţii Companiei Naţionale de Drumuri încalcă procedura legală, iar procesele verbale ar trebui anulate. Nici vorbă, le răspund oficialii, care avertizează că rovigneta trebuie achitată şi pentru drumurile naţionale care traversează localităţile, mai puţin municipiile şi reşedinţele de judeţ. Mulţi dintre cei sancţionaţi au primit înştiinţările acasă foarte târziu. Mai exact la şase luni de la încălcarea legii. Cei mai mulţi dintre ghinionişti au apelat la serviciile unui avocat care speră să-i convingă pe judecători să anuleze procesele verbale de amendă. Oficialii Companiei de Drumuri Naţionale resping toate criticile. Susţin că pot dovedi foarte uşor că un şofer este amendat după ce a încălcat legea. Şoferii amendaţi cer modificarea legii, astfel încât să poată circula prin localităţi pe un drum naţional fără rovigneta, dar oficialii nu sunt de acord.

Comentarii

Ultimă oră