Prevenirea şi depistarea cancerului de col uterin şi de sân. Aceasta este tema simpozionului organizat ieri, la Braşov, de organizaţia de femei a PNL. La evenimentul găzduit de Centrul Reduta au participat peste 500 de doamne. Ele au aflat de la specialişti în domeniu, care sunt riscurile cancerului de col uterin şi de sân.
„Prin acţiunile femeilor liberale în cadrul programului „PNL are grijă de sănătatea ta” dorim să atragem atenţia asupra necesităţii verificării stării de sănătate a fiecărui membru al familiei, şi în special a femeilor. Atragem totodată atenţia asupra responsabilităţii pe care guvernul o are faţă de sănătatea cetăţenilor, şi credem că ar trebui să acorde o atenţie sporită prevenţiei. Organizaţia Femeilor Liberale are ca obiectiv promovarea şi susţinerea unei legi a prevenţiei, fiind conştiente de faptul că putem salva vieţi prin prevenţie.” a declarat Lucia Varga, preşedinte al Organizatiei Femeilor Liberale.
“Am continuat campania de informare şi de conştientizare a femeilor cu privire la prevenţia cancerului. Milităm pentru aplicarea prevenţiei legale prin care screening-ul citologic al colului uterin şi sân, un drept al nostru, să funcţioneze şi în ţara noastră. Am iniţiat şi o campanie de strângere de semnături pentru respectarea acestui drept, semnături pe care le vom depune la Ministerul Sănătăţii. Suntem la al doilea eveniment de acelaşi fel, primul a avut loc pe 3 martie 2006.” a precizat Crina Marinela Radu, preşedinte al Organizaţiei Municipale a Femeilor Liberale Braşov.
La simpozion au participat doamna deputat Lucia Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, doamna senator Minerva Boitan, domnul deputat Gheorghe Gabor, domnul preşedinte al PNL Braşov, Aristotel Căncescu şi domnul doctor Ionel Aurel.
Celor peste 500 de doamne prezente la simpozion li s-a oferit un mărţisor constând într-un card gratuit pentru efectuarea unui test Papanicolau, pe care şi-l vor face la Maternitatea Eva Med Life. (L.A.)