Sari la conținut

Simpozion de transplant hepatic cu participare internațională, la Braşov

Spitalul Sf. Constantin organizează joi, 23 februarie, un simpozion de  transplant hepatic, cu participare internaţională.  Acesta va începe la  ora 17:00 şi are loc la Hotel Aro Palace Brașov. În cadrul  simpozionului vor susține prezentări cei 3 invitați speciali,  reprezentanți de seamă din domeniul transplantului hepatic: Prof. Dr.  Yaman Tokat de la Spitalul Florence Nightingale Istanbul, Prof. Dr.  Irinel Popescu, Președinte al Academiei de Științe Medicale, Director al  Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic al Institutului  Clinic Fundeni si Dr. Isabelle Morard, hepatolog, șef adjunct al  Departamentului de Transplant Hepatic al Spitalului Universitar Geneva.  Intrarea la simpozion este liberă, fiind invitați membri ai lumii  medicale brașovene interesați de acest subiect.Înscrieri pentru participarea la simpozion se fac la numărul de telefon 0751 51 87 81 sau la adresa de email contact@spitalulconstantin.ro.

La începutul lunii decembrie 2011, reprezentanții Spitalului Sf. Constantin au efectuat o vizită la Spitalul Florence Nightingale din Istanbul în scopul unui schimb de experiență privind efectuarea transplantului hepatic și renal, fiind primiți de Prof. Dr. Yaman Tokat, unul din cei mai renumiți specialiști în acest domeniu, cu o experiență de peste 15 ani și peste 700 de transplanturi hepatice efectuate. In urma acestei întâlniri, profesorul Yaman Tokat răspunde acum invitației primite de la spitalul brașovean, vizita sa având dublul rol de a participa la simpozion, împărtășind din vasta sa experiență, cât și de a efectua o vizita de audit la Spitalul Sf. Constantin.

Centrul de excelență în transplant de la Spitalul Florence Nightingale din Istanbul este unul din puținele spitale private în care se face transplant hepatic, echipa turcă de transplant având la activ un număr de peste 500 de transplanturi de ficat și 200 de transplanturi renale începând cu anul 2004.

Participanții la simpozion vor beneficia de asemenea de prezența reputatului chirurg Prof. Dr. Irinel Popescu, care va împărtăși asistenței din bogata sa experiență și va puncta principalele aspecte privind transplantul hepatic în România.

Comentarii

Ultimă oră