Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a ratat calificarea în finala turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-6 (5), 6-2, de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13, în penultimul act al competiţiei. Halep s-a accidentat la glezna stângă în debutul partidei, la scorul de 2-2 în primul set, accidentare care s-a adăugat celei avute de mai multe zile, la coapsa stângă. "Am dat tot ce am putut, dar în al doilea set mi-am pierdut energia şi nu cred că a-şi fi putut câştiga acest meci. Acest lucru s-a întâmplat şi pentru că sunt puţin obosită. După turul trei am resimţit nişte dureri musculare, iar după Roland Garros am avut puţin timp de recuperare. Dar sunt bucuroasă că am reuşit cea mai bună performanţă a mea la Wimbledon. Nu pot fi tristă. După o săptămână de pauză cred că voi fi din nou la sută la sută” a spus Simona , potrivit AFP.
Finala de la Wimbledon se va juca sambata intre Eugenie Bouchard si sportiva ceha Petra Kvitova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6.