Premierul italian Silvio Berlusconi a demisionat sâmbătă noapte de la conducerea guvernului italian. Parlamentul aprobase mai devreme măsurile de austeriate propuse de cabinetul executiv şi agreate de Uniunea Europeană. La Roma, mii de opozanţi ai celui supranumit Il Cavaliere au sărbătorit în stradă.
Premierul Silvio Berlusconi, omul care a dominat politica italiană timp de aproape două decenii, şi-a depus sâmbătă demisia în faţa preşedintelui ţării, Giorgio Napolitano. Asta după ce deputaţii italieni au adoptat măsurile financiare promise Uniunii Europene pentru reducerea deficitului şi relansarea economiei, cu 380 de voturi "pentru", 26 "împotrivă" şi două abţineri.
Mii de manifestanţi s-au adunat în faţa palatului prezidenţial, pentru a sărbători plecarea lui Silvio Berlusconi. Pe pancartele lor scrie "Party Berlusconi" - Pleacă Berlusconi, "Sparisci" - Dispari!. Cordoanele de forţe de ordine fac faţă cu greu mulţimii care vrea să înainteze mai aproape de clădire. (D.K.)