Sari la conținut

Deşi era programată pentru a fi realizată în 2008, listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a titlurilor celei mai importante companii hoteliere din Braşov a fost amânată din cauza crizei. Mihai Fercală, preşedintele SIF Transilvania, a declarat că „este posibilă listarea Aro Palace la Bursă în acest an”. „Oricum, tot va trebui să listăm Aro Palace pe bursă la un moment dat, dar o decizie în acest sens vom lua abia după AGA de la SIF Transilvania. Aşteptăm un moment prielnic pentru a face această listare”, a spus Fercală pentru bzb.ro. SIF, care controlează un pachet de peste 86% din acţiunile companiei hoteliere, încearcă de aproape patru ani listarea celei mai importante companii turistice din Braşov la Bursă, dar operaţiunea a fost amânată odată cu apariţia crizei. De la un an la altul, administratorii SIF Transilvania iau în calcul şi listarea companiei braşovene, fie singură, fie într-o variantă în care toate companiile hoteliere să fuzioneze sub acest brand. S.D.

Comentarii

Ultimă oră