Conducerea Primăriei Braşov a transferat în totalitate Serviciul de Disciplină în Construcţii şi cel de Inspecţie şi Control la Poliţia Locală.
Cu această schimbare au intervenit şi modificări în structura administraţiei locale. Alături de inspectorii municipalităţii, poliţiştii locali au atribuţii în efectuarea de controale pentru identificarea lucrărilor de construcţie fără autorizaţie sau desfiinţare, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu. Afişajul publicitar sau electoral, precum şi modul amplasării firmelor pe sediile societăţilor, intră tot în sarcina acestora.
6 reclamaţii pe zi. Din martie, de când a fost operată această schimbare, şi până în prezent, au fost înregistrate în medie, pe zi, câte şase reclamaţii de la braşoveni privind problemele legate de disciplină în construcţii, salubritate sau protecţia mediului.
Bilanţ. În sediul Primăriei Braşov a fost înfiinţată Registratura Poliţiei Locale, dar se pot depune reclamaţii sau sesizări şi la sediul Poliţiei Locale şi la cele cinci birouri din cartierele municipiului. De la începutul anului şi până în aprilie, Serviciul de Disciplină în Construcţii a aplicat 9 amenzi, în cuantum de 18.000 de lei.