În prezent, pe aproape toate străzile de pe Dealul Străjii se derulează lucrări de reabilitare a reţelelor subterane, după care se va trece la asfaltarea lor. Odată finalizate aceste lucrări, pe unele străzi vor fi modificate sensurile de circulaţie. Astfel, strada Col. Buzoianu va avea sens unic, dinspre Liceul de Artă, la fel şi str. Maior Cranţa, dar numai până la intersecţia cu str. Lupeni. De acolo în sus strada va avea două sensuri de mers. Pe str. Dr. Marinescu se va circula în dublu sens, la fel şi pe străzile Cetăţuia şi Colinei, însă pe str. Aninoasa va fi sens unic. Pe strada Col. Buzoianu vor amenajate şi parcări, urmând să se circule şi aici pe sens unic.