Un deţinut în vârstă de 19 ani s-a spânzurat în celulă, chiar în Joia Mare.
În urmă cu 5 luni, un bărbat închis în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie s-a spânzurat cu tivul de la pătura primită în momentul încarcerării. Imediat după eveniment, conducerea IPJ Braşov a dat 3 sancţiuni şefului arestului şi altor doi poliţişti. După 5 luni, în Joia Mare, un tânăr de 19 ani s-a sinucis şi el, tot în arest. A rupt mânerul cănii din tablă, primită la încarcerare, a tăiat cearceaful din celulă, şi-a confecţionat un laţ şi s-a spânzurat de ţeava de la duşul din camera de deţinere. Conducerea Poliţiei Braşov a demarat imediat o anchetă internă. Surse autorizate, care au ales însă, să-şi păstreze anonimatul, susţin că şeful arestului IPJ Braşov ar putea fi schimbat din funcţie. Decizia va fi luată în cel mai scurt timp, potrivit aceloraşi surse. Şeful arestului Poliţiei Braşov nu a fost de găsit, pentru un punct de vedere.