Sâmbătă după-amiază mă gândeam cu groază că urma să plec la concertul ălor mai tari traforajişti din lume, şi, pe fondul proaspăt anunţatei creşteri de TVA, mă întrebam ce voi găsi în loc de ţară dacă îi las câteva ore singuri. Ei bine, concertul mi-a întărit una dintre vechile mele bănuieli: că totul vine în România cu treij’ de ani întârziere.
Prin ziare, pe internet şi mai ales pe la televiziunile proaspăt declarate inamici ai statului de drept se propovăduia apocalipsa, pe scena festivalului unde mă împingeam cu toţi ghiorlanii se cânta despre aceeaşi apocalipsă, doar că erau şlagăre vechi de acu’ 20-30 de ani. Şi uite aşa, în mintea mea de român îmbuibat, conexiunile începură să prindă contur: Megadeth, cu tot cu „a”-ul mâncat deliberat, e ceea ce ne aşteaptă într-un viitor de a cărui proximitate deja mă înspăimântă. Megadeth e ceea ce spunea Varujan Pambuccian, adică moartea broaştelor în apă fiartă, aşa, pe nesimţite! Bine, pe nesimţite (sau negândite) am şi votat, asta ca o paranteză!
„Îngerul morţii” despre care cântau Slayer, în vreme ce norodul se împingea ca în faţă la Cotroceni nu mai era Josef Mengele, ci ministrul Vlădescu, pleziristul de serviciu, care, preţ de câteva ore, şi-a reamintit că mai are şi altă treabă decât să-i sufle nevestele lui Boureanu. Venise la teveu să bocească: mărise TVA-ul, deşi nu vroia, iar acum trebuia să citească necrologul unei întregi naţiuni, el, un epicurian şi un artist.
Opoziţia se întreba în cor cu Metallica „Pentru cine bat clopotele?”, încântată de nenorocirea abătută peste partidul portocaliu şi ameninţând cu o ultimă moţiune de ochii lumii. Momentul de rahat trebuie speculat: staţi liniştiţi, încă puţin, cu cât e mai rău, cu atât mai bine, ne vedem la anticipate! În tot acest timp, însă, undeva, în hrubele Cotrocenilor, „Master of Puppets” hăhăia bucuros: „Seek and destroy!”
de Mihai Băra
