
Joi, 15 decembrie, la Teatrul Particular Braşov (str. Piaţa Enescu nr 2) va avea loc un spectacol extraordinar de final de an.
Sub numele „Seară de poveste”, evenimentul va cuprinde momente de umor, colinde, dans şi muzică populară.
„A devenit o tradiţie ca înaintea sărbătorilor de iarnă să oferim publicului nostru drag un spectacol de revistă. Actorii noştri Dorina Roman, Dan Zorilă şi Marian Tret, împreună cu îndrăgita solistă de muzică populară, Anuţa Săgneanca, aşteaptă publicul cu multe surprize”, anunţă conducerea Teatrului.
Preţul unui bilet este de 30 de lei, iar rezervări se pot face la numărul de telefon 0799 977 357.
Spectacolul are loc la Teatrul Particular Braşov (str Piaţa Enescu nr 2) , joi, 15 decembrie, de la ora 19;00.