Sari la conținut

Se reia „Programul de educaţie rutieră” în învăţământul preuniversitar

se-reia-programul-de-educatie-rutiera-in-invatamantul-preuniversitar

Prima „lecţie pentru permis”, cu Dan Gîrtofan, la Braşov. Vor avea parte de ea toţi elevii de a XII-a!

Amânat până la reluarea activităţii în unităţile de învăţământ, proiectul „Program de educaţie rutieră pentru învăţământul preuniversitar”, votat de braşoveni pentru a fi implementat prin programul de bugetare participativă, va fi derulat în condiţii speciale.

De altfel, miercuri, primarul Braşovului, George Scripcaru, s-a întâlnit cu reprezentantul Asociaţiei ProRally Team - organizaţie care a propus acest program. Proiectul are o valoare estimată de 50.000 de euro, banii urmând a fi viraţi de la bugetul local al municipiului Braşov.
După discuţia amintită, primarul Braşovului a declarat că a discutat acest proiect de mai mult timp cu pilotul de raliuri Dan Gîrtofan, care este preşedintele Asociaţiei ProRally Team.


   „Am stabilit cu Dan Gîrtofan să derulăm programul de educaţie rutieră la nivelul tuturor colegiilor din Braşov, cel puţin la clasa a XII-a, care cred că este cea mai vulnerabilă categorie de vârstă din acest punct de vedere. Vom implementa acest proiect în perioada următoare, chiar dacă va trebui să ne adaptăm la condiţiile şi restricţiile din prezent”, a anunţat George Scripcaru.


   Totodată, Cătălin Toderaş, manager de proiect, a anunţat că împreună cu Dan Gîrtofan (campion naţional şi balcanic de raliu şi maestru emerit al sportului), şi în urma unor discuţii cu primarul Braşovului, George Scripcaru, a demarat programul de educaţie rutieră încă din primăvara anului 2017.

„Am iniţiat cursuri pentru elevii de clasa a douăsprezecea, în ideea de a îi proteja şi de a avea un trafic mai sigur în municipiul şi judeţul Braşov, mai ales că suntem o zonă de tranzit. Am avut surpriza plăcută să constatăm că şi datorită cursurilor noastre, numărul accidentelor în care sunt implicaţi tineri a scăzut”, a declarat Cătălin Toderaş, care susţine că finanţarea prin Programul de bugetare participativă va permite menţinerea şi extinderea proiectului.

Aproape 10.000 de adolescenţi au fost la cursurile lui Dan Gîrtofan

Pe de altă parte, Dan Gîrtofan a amintit că, în primii trei ani, de educaţie rutieră au beneficiat aproape 10.000 de elevi de clasa a XII-a.


   „Experienţa mea de 25 de ani în Campionatul Naţional de Raliuri m-a făcut să iniţiez proiectul şi să susţin teoria în cadrul cursurilor şi nu numai, pentru a veni în sprijinul acestor copii, să-i facem să înţeleagă că viteza şi nebuniile la volan nu sunt deloc bune, mai mult, implicarea Poliţiei şi a ISU alături de noi sunt benefice. Ei vin la aceste cursuri pentru a le explica adolescenţilor pericolele la care se expun dacă nu respectă regulile de circulaţie, inclusiv din punct de vedere juridic, iar ISU îi învaţă cum să acţioneze în cazul în care au accidente şi cum să dea primul ajutor. Este esenţial ca tinerii noştri să cunoască acest lucru. Chiar dacă restricţiile impuse de această pandemie ne limitează numărul participanţilor la cursuri, suntem în măsură şi ne dorim din tot sufletul să organizăm aceste cursuri şi vom ţine cont de toate regulile de siguranţă şi de distanţare fizică astfel încât să nu existe pericol de infectare”, a declarat Dan Gîrtofan, pilot de raliu în Campionatul Naţional de Raliu.

    Programul de educaţie rutieră îşi propune îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere a normelor rutiere, precum şi conştientizarea pericolelor la care se expun cei care, din lipsa experienţei, a euforiei specifice vârstei sau a necunoaşterii legislaţiei în domeniu, devin autori sau victime ale accidentelor de circulaţie. Acest program se adresează tinerilor elevi de clasa a 12-a şi studenţilor care posedă permis de conducere, care urmează să îl obţină sau care folosesc mijloace de transport şi care, conform statisticilor naţionale, sunt categoria de vârstă cea mai expusă din punctul de vedere al siguranţei rutiere.

Reamintim că prin programul de bugetare participativă beneficiază de finanţare de la bugetul local în total, opt proiecte. În şedinţa de plen a Consiliul Local Braşov din luna august, pentru finanţarea a şapte proiecte (mai puţin pentru cel de educaţie rutieră) a fost aprobată alocarea sumei totale de 2.240.000 lei, cu tot cu TVA. La momentul respectiv, pentru proiectul de educaţie rutieră nu au fost alocaţi bani, din cauza pandemiei de coronavirus, însă reprezentanţii municipalităţii au menţionat atunci că „banii sunt puşi deoparte” în Fondul de rezervă.

Comentarii

Ultimă oră