Statul a finalizat legea asistenţei sociale. Din 12 milioane de oameni, obişnuiţi să primească tot felul de ajutoare, oficialii cred că vor rămâne doar jumătate. Astfel se vor economisi la buget 950 de milioane de euro până în 2013. Anul trecut statul a plătit 3,5 miliarde de euro pentru asistaţii social. Banii s-au dus pe indemnizaţii de handicap, alocaţii pentru copii sau ajutoare pentru cei fără venit. În total, 4 milioane de familii. Problema este că de o parte semnificativă din aceşti bani au beneficiat şi zeci de mii de impostori. Unii s-au prefăcut bolnavi, alţii şi-au trecut averile pe numele rudelor şi s-au declarat săraci. Până să între noua lege în vigoare, au fost deja introduse anul acesta reguli noi de acordare a ajutoarelor. De pildă, cei care au o bucată de pământ sau animale, nu vor mai primi bani de la stat. 1,5 de milioane de familii au rămas din start fără ajutorul de încălzire şi 70.000 de români fără venitul minim garantat. Forma finală a legii asistenţei sociale va fi discutată azi în şedinţa de Guvern.