Elevii interesaţi de o carieră militară se pot înscrie la colegiile de profil din ţară. Instituţiile in Alba Iulia, Breaza şi Câmpulung Moldovenesc pun la dispoziţie 360 de locuri pentru elevii de clasa a VIII-a sau absolvenţii cu certificat de absolvire având vârsta de maxim 16 ani. Elevii care au absolvit liceul se pot îndrepta către instituţiile de învăţământ postliceal sau universitar, condiţiile de înscriere fiind diploma de bacalaureat şi vârsta de cel mult 24 de ani. Pregătirea în toate instituţiile militare de învăţământ este gratuită si include cazare, masă, echipament si transportul în vacanţe până acasă. Stagiul se finalizează cu obţinerea unei licenţe, a unui contract de muncă, o locuinţă de serviciu sau decontarea chieriei. Absolventii beneficiaza si de asistenţă medicală gratuită. Inscrierile se fac pana pe 15 aprilie. Detalii puteţi obţine de la Centrul Militar Zonal situat pe strada Lungă.