Sari la conținut

Turiştii aflaţi mâine, 26 decembrie în Poiana Braşov vor putea asista la un spectacol aparte oferit de monitorii de schi. Aceştia vor coborî pe pârtii cu făclii în mână inaugurând astfel sezonul de schi din această iarnă. Autorităţile vor inaugura domeniul schiabil din staţiunea montană cu această ocazie. În urma lucrărilor, s-au construit în Poiana Braşov două noi instalaţii pe cablu care sporesc capacitatea de transport a persoanelor. S-au amenajat 24 de  kilometri de pârtii, au fost achiziţionate utilaje de zăpadă artificială şi de bătut zăpada şi s-a construit un lac de acumulare care să asigure apa necesară înzăpezirii artificiale a pârtiilor. Preţul investiţiei a depăşit însă toate aşteptările şi calculele. S-au cheltuit cu zece milioane de euro mai mult decât se preconizase! De nenumărate ori reprezentanţii Opoziţiei au criticat preţurile extrem de mari cu care a fost efectuată lucrarea din Poiană. Autorităţile vor face publică mâine suma investită în noul proiect.

Comentarii

Ultimă oră