În urmă cu o săptămână, schiorul braşovean Gabriel Nan s-a accidentat pe pârtia de la Azuga, în timpul campionatului naţional de schi. El a fost transportat de urgenţă la spital, având o fractură la nivelul claviculei. "Pacientul a primit tratament de specialitate şi din fericire nu a necesitat spitalizare. Gabriel are o evoluţie bună şi va fi supravegheat în perioada următoare până la recuperarea completă” a declarat doctorul Andor Balint-Ciugudean, medic primar ortoped, de la CLINICCO Braşov. Gabriel Nan component al lotului naţional şi olimpic al României, membru al Clubului Dinamo Bucureşti, deţine un palmares sportiv impresionant cu peste 20 de titluri de campion naţional. Sportivul român a participat la Olimpiada de iarnă din 2010 de la Vancouver, iar anul acesta la Mondiale de schi alpin de la Garmisch-Partenkirchen, Germania. Mai multe despre activitatea lui Gabriel Nan aici