Sari la conținut
schimbare-pe-banca-tehnica-a-stegarilor

Începutul modest de sezon (două puncte acumulate în primele  cinci runde disputate), a fost fatal cuplului de antrenori Adrian Szabo - Ioan Naghi.  Cei doi şi-au reziliat de comun acord contractele cu FC Braşov. Frâiele formaţiei de sub Tâmpa au fost preluate de Aurel Ţicleanu - care va fi antrenor principal şi Robert Ilyeş - care va îndeplini rolul de antrenor secund.
„Problema e la nivel mental!” Ţicleanu spune că stegarii au un lot bun şi că singura problemă a momentului, este de nivel mental. Fostul component al Craiovei Maxima este convins că situaţia poate fi redresată. „Consider că FC Braşov a avut parte şi de ghinion până acum, dar am mare încredere că o vom putea redresa. Din punctul meu de vedere, la băieţi este vorba de un blocaj mental, pentru că lucrurile nu au început aşa cum şi-au dorit ei. În acest moment, principalul obiectiv este să le ridicăm moralul, pentru că, în doar trei zile, până la meciul cu Timişioara, ce am putea face? Vom munci să îi ajutăm să depăşească această problemă mentală. Trebuie să înţeleagă că sunt tot ei, cei de anul trecut care speriau pe toată lumea. Sincer, mi-a fost teamă că voi merge astăzi la antrenament şi voi găsi o echipă îngenuncheată, dar nu a fost deloc aşa. Băieţii cred că îşi pot reveni, atmosfera este bună, tot ce avem nevoie este un declic psihologic. Trebuie să găsim întrerupătorul şi să apăsăm pe el”, a declarat Ţicleanu.
„Căpitanul” s-a întors... pe bancă! Fostul căpitan al galben-negrilor a revenit la echipa de sub Tâmpa cu mare plăcere, de data aceasta pentru a da o mână de ajutor din postura de antrenor secund. „Simt că m-am întors acasă. După atâţia ani petrecuţi la FC Braşov, consider că aveam o datorie morală faţă de acest club şi de asta nu am ezitat nicio secundă în clipa în care mi s-a oferit acest post. Am făcut antrenament cu băieţii şi am încredere în ei, practic, eu îi cunosc cel mai bine pentru că am lucrat cu mulţi dintre ei. Voi face tot ce ţine de mine pentru a ajuta acest club, care mi-a oferit atâtea satisfacţii. Eu sper ca venirea noastră să fie benefică, să producă schimbarea de care este nevoie pentru a lua trei puncte în meciul cu Timişoara” a spus Robert Ilyeş la prezentarea oficială.
Un nou început... Plin de încredere s-a arătat şi directorul general al FC Braşov. Constantin Zotta este sigur de faptul că echipa va fi readusă în scurt timp pe linia de plutire. „Acum suntem în faţa unui nou drum şi tot ce ne dorim este să avem arbitraje corecte. Avem mare încredere în Aurel Ţicleanu şi Robert Ilyeş şi le dorim mult succes. Deocamdată, înţelegerea este pe nouă luni, cât a rămas până la finalul campionatului, dar noi ne dorim ca lucrurile să meargă bine şi să rămână la FC Braşov mult şi bine”, a spus Zotta.
„Vrem arbitraje corecte!” La prezentarea oficială a noului cuplu de antrenori de la FC Braşov, Zotta a aruncat săgeţi către ultimii doi cavaleri ai fluierului care au arbitrat partidele stegarilor. „Am adus la echipă doi oameni în care credem foarte tare, dar vreau să spun înainte de a vorbi despre ei, că domnii Cristian Balaj şi Adrian Cojocaru sunt răspunzători că Adrian Szabo şi Ioan Naghi au rămas fără loc de muncă. Sper să aibă ceva mustrări de conştiinţă şi să sufere puţin din cauza acestui lucru. Din cauza acestor oameni am fost nevoiţi să schimbăm ceva la echipă. Îmi doresc foarte tare ca cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor să lase certurile şi să facă bine să asigure nişte arbitraje corecte, pentru că aşa ceva nu este posibil. Şi-au bătut joc de munca unor oameni. Nu ne încălzeşte cu nimic faptul că Adrian Cojocaru a fost oprit de la delegări şi nici că probabil acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Balaj” a declarat Zotta.
Preparator fizic argentinian pentru stegari. În foarte scurt timp, staff-ul tehnic al stegarilor va fi completat cu un preparator fizic argentinian, care a mai lucrat cu Aurel Ţicleanu, atât la Universitatea Craiova, dar şi în Arabia Saudită sau Kuweit. Cuplul Ţicleanu-Ilyeş va debuta în faţa propriilor suporteri, vineri, 23 august, când FC Braşov va primi pe stadionul Tineretului replica nou promovatei ACS Poli Timişoara.

Comentarii

Ultimă oră