Sari la conținut

Dispute acerbe între comercianţii recalcitranţi să elibereze Piaţa Stupini şi autorităţi. Deşi primiseră termen de şapte zile să elibereze Piaţa Stupini vineri dimineaţa când autorităţile au mers să pună lacătul locaţia era plină de comercianţi.

Soluţie de compromis. Însoţiţi de Jandarmi şi poliţişti, reprezentanţii instituţiilor de control erau decişi să confişte toată marfa existentă în piaţă, în conformitate cu prevederile legale, dar s-au izbit de opoziţia comercianţilor aflaţi în piaţă. După negocieri dure, reprezentanţii instituţiilor statului i-au lăsat pe vânzători să plece cu marfa în loc să o confişte.

Piaţă pe platformă auto. Potrivit reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, documentele arată că terenul din Stupini este o platformă auto, şi nu o piaţă. „S-au emis nişte decizii de oprire temporară a activităţii, administratorul a nesocotit aceste decizii care i-au fost aduse la cunoştinţă legal. S-a ajuns la emiterea unei decizii de închidere pe o perioadă determinată a acestei locaţii, pe care la fel administratorul la fel a ignorat-o. I s-a explicat administratorului că trebuie să intre în legalitate. Dacă săptămâna viitoare îmi prezintă autorizaţiile voi reveni asupra deciziei“, a precizat pentru Adevărul de Braşov, Ionuţ Spătaru, directorul CJPC Braşov.

Comentarii

Ultimă oră