Sari la conținut

Aproape 3 sferturi din salariaţii români câştigă sub salariul mediu pe economie. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în octombrie anul trecut aproximativ 2 milioane şi jumătate de salariaţi câştigau lunar mai puţin de 1.500 de lei. Mai mult de jumatate dintre ei sunt femei. Creşterea ponderii celor cu salarii mici se datorează în mare măsura reducerii salariilor bugetarilor. Şi primele şi sporurile s-au redus anul trecut. Ponderea acestora în totalul câştigurilor salariale realizate in octombrie 2010 a fost de 11%. Procentaj în scădere semnificativă faţă de anii de dinainte de criza, când aproape 20 la sută din venitul salarial era format din stimulente. Însă, spre deosebire de anii precedenţi, în 2010 cele mai multe dintre sporuri au fost incluse în salariul de bază.

Comentarii

Ultimă oră