Luni seară, de la ora 20:30, pe stadionul Tineretului, FC Braşov întâlneşte echipa FC Vaslui. Moldovenii vin sub Tâmpa cu gândul de a cuceri toate cele trei puncte puse în joc. Elevii lui Hizo sunt motivaţi şi de faptul că Oţelul Galaţi a pierdut în această rundă în deplasare cu FCM Târgu Mureş şi astfel Wesley şi compania se pot apropia de prima poziţie a clasamentului. De partea cealaltă, braşovenii, care au început nesperat de bine acest retur, obţinând patru puncte din primele două meciuri, îşi doresc o victorie în faţa propriilor suporteri. În partida cu FC Vaslui, de la FC Braşov va lipsi Cătălin Dedu, accidentat.
Mai dificil decât în Ghencea. Antrenorul echipei FC Braşov, Antonio Conceicao, a declarat că jocul cu FC Vaslui este mai mult decât dificil, pentru că această formaţie şi FC Timişoara nu îşi permit să piardă puncte în lupta pentru primul loc. „Va fi un meci mult mai greu decât cel din Ghencea. Noi vrem să câştigăm acest joc, aşa cum vrem să câştigăm orice meci pe care îl avem, dar şi FC Vaslui vine cu acest gând, pentru că ei şi Timişoara nu îşi permit să piardă puncte deoarece sunt în luptă pentru primul loc", a spus Antonio Conceicao.
S-au pregătit bine. Tehnicianul braşovean Antonio Conceicao se declară mulţumit de felul în care echipa s-a antrenat după victoria din Ghencea. „Sunt bucuros că echipa s-a antrenat foarte bine în această săptămână şi i-am simţit pe jucători foarte motivaţi să obţină un rezultat bun. Trebuie să rămânem un Braşov umil care munceşte mult pentru a obţine rezultate bune. Le-am transmis jucătorilor că trebuie să abordăm meciul cu maximă seriozitate. Am obţinut patru puncte în două meciuri, dar nu am câştigat nimic, mai e mult de muncă. Eu le voi cere mereu mult pentru ca şi ei să îşi dorească să dea mult. Ce am obţinut până acum e obţinut în urma muncii şi asta mă mulţumeşte. Aşa trebuie să continuăm“, a mai spus antrenorul formaţiei FC Braşov.
Meci decisiv. Antrenorul formaţiei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că meciurile din următoarele două etape, din deplasările de la Braşov şi Steaua, sunt decisive pentru echipa sa, având în vedere că unul dintre obiective este câştigarea titlului. „Următoarele două meciuri, cu Braşov şi Steaua, sunt decisive pentru noi. FC Vaslui a obţinut 23 din 30 de puncte în ultimele 10 meciuri, la egalitate cu Galaţiul. Însă, este insuficient şi, de aceea, trebuie să obţinem maximum de puncte în următoarele două jocuri", a spus Hizo.
Impresionat de stegari. Antrenorul Viorel Hizo a fost impresionat de evoluţiile echipei FC Braşov. „Meciul de la Braşov este cel mai greu pentru noi de până acum, se pot întâmpla multe. Orice rezultat este posibil. Braşovul este pe val, obţinând patru puncte din două deplasări, după ce a bătut-o fără drept de apel pe Steaua în Ghencea. Noi încercăm să ne impunem jocul şi să luăm toate cele trei puncte de la Braşov", a mai spus Hizo.