Sari la conținut

Românii mai ocupă un loc fruntaş, deloc onorabil. Suntem printre cei mai mari consumatori de alcool din lume, potrviti unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe 2011. Potrivit OMS, consumul de alcool omoară în fiecare an peste 2,5 milioane de oameni. România face parte din ţările europene unde consumul de alcool pur depăşeşte 12, 5 litri pe an. La fel se întâmplă şi în ţările din nordul continentului european şi în cel asiatic, dar şi în Argentina, Australia şi Noua Zeelandă. În Africa, Namibia şi Africa de Sud consumul a fost mediu, în timp ce Africa sub-sahariană, Asia de sud şi estul Mediteranei au niveluri scăzute ale consumului (sub 2,5 litri). Pe lângă numărul mare al deceselor înregistrate, consumul excesiv de alcool provoacă boli greu de tratat. 60 de afecţiuni sunt direct legate de consumul de alcool, iar alte 200 au legătură indirectă. Alcoolul e asociat si cu multe probleme sociale, inclusiv violenţa, abuzul asupra copiilor şi absenteismul la locul de muncă. Cei mai afectaţi de acest fenomen sunt bărbaţii între 15 şi 59 de ani. Cauzele alcoolismului sunt statutul socio-economic şi nivelul redus de educaţie.

Comentarii

Ultimă oră