Sari la conținut

Uniunea Europeană a sistat pentru şase luni plata fondurilor POSDRU. Decizia afectează şi Braşovul. De exemplu Camera de Comerţ şi Industrie are în derulare 14 proiecte în valoare de 800 de mii de lei care au acumulat întârzieri de până la 8 luni.  E greu de crezut că măsurile luate deja de Ministrul Muncii vor spăla imaginea autorităţilor române în ceea ce priveşte gestionarea banilor europeni în condiţiile în care nu mai e niciun secret că aceste fonduri ajungeau cu preponderenţă la firmele de casă ale PDL. Comisia Europeană a anunţat încă de la începutul săptămânii Ministrul Afacerilor Europene printr-o scrisoare oficială întreruperea termenului de plata pentru cererile aferente Programului Operational Dezvoltarea Resurselor Umane sau POSDRU. Ziarele centrale vorbesc de nereguli în administrarea fondurilor. Ba mai mult, jurnaliştii spun că Romania a fost pedepsită pentru că un consilier al preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, făcea afaceri cu statul din bani europeni.  Nu este vorba despre o suspendare, ci despre o întrerupere, spun specialiştii. Diferenţa majoră între cele două este că suspendarea se dă pentru o perioadă de cel PUŢIN 6 luni, spre deosebire de întrerupere care ţine MAXIMUM 6 luni, deşi nu înseamnă că nu urmează şi această măsură. Mai ales că nu mai departe de anul trecut s-a întâmplat acest lucru în cazul Programului Operaţional Regional.
Claudia Boghicevici, noul ministru al Muncii, a şi dispus 3 măsuri pentru a nu se ajunge la o suspendare. Prima ar fi obligarea beneficiarilor POSDRU să dea o declaraţie pe proprie răspundere că nu au oferit, direct sau indirect, niciun fel de foloase necuvenite nici unui funcţionar public pentru a obţine finanţarea. A doua măsură se referă la introducerea unui domeniu pe internet prin care să se proceseze cererile de rambursare şi de prefinanţare în cel mult 45 de zile. Şi ultima decizie a fost aceea ca funcţionarii de la AM POSDRU şi de la Organismele Intermediare Regionale să ţină audienţe în fiecare zi de joi de la ora 12. În ce măsură vor spăla, aceste măsuri, imaginea autoprităţilor române, rămâne de văzut. S.F

Comentarii

Ultimă oră