Sari la conținut

Roman: Guvernul USL nu va tolera hoţiile din banii publici!

roman-guvernul-usl-nu-va-tolera-hotiile-din-banii-publici

Petre Roman, candidat USL, pentru un post de deputat în Colegiul 8  Braşov, spune că hoţiile din banii publici, cum s-a întâmplat în guvernările PDL, nu vor fi tolerate.

"Avem obligaţia de a constitui un guvern competent.Ne trebuie un guvern din oameni capabili, profesionişti,  să ştie ce are de făcut fiecare în domeniul sau. Şi să facă totul.  Lucrul ăsta nu e aşa de complicat de realizat. Putem începe prin a schimba ceva foarte simplu. Să nu mai admitem sub nicio formă hoţiile din banii publici. Cine crede că a venit la furat, pleacă şi cu zăngănele în spinare, cum se spune.  Apoi, cât de rău a fost administrată ţară această în ultimii ani, de PDL,  însuşi faptul de a gestiona bine, în sensul promovării acelor proiecte pe care le avem la îndemână, înseamnă deja să fie mai bine. Oamenii au mari aşteptări. Însă aşteptarea cea mai adevărată este să simtă că se întâmplă ceva mai bine. Dacă de la bun început imprimăm guvernării acest curs de bine, avem o  şansă mare să nu dezamăgim" a declarat Petre Roman, candidat USL pentru un post de deputat în Colegiul 8  Braşov.
Braşoveni, mergeţi la vot!  "Românii s-au săturat de scandal. Oamenii trebuie să vină neapărat la vot,  cât mai mulţi. Pentru că numai aşa,  prin exprimarea votului cât mai multor cetăţeni, Parlamentul României va arăta într-adevăr cel dorit de alegători. Şi atunci  USL va reuşi să formeze un guvern majoritar care să nu mai depindă de dorinţa unui om.  Care nu respectă voinţa electoratului. Numai prin prezenţa mare la vot, putem  ajunge la un Parlament care să ne reprezinte" a adăugat Roman.
Boala PDL şi Băsescu. Sănătatea şi educaţia sunt doar două domenii distruse de PDL.  "Sistemul de învăţământ şi cel de sănătate au fost cele mai lovite de guvernările PDL. Au lovit într-un mod brutal şi iresponsabil. Niciuna dintre măsurile care s-au luat nu era nici discutată şi nici corect aplicată. Este foarte clar că acum suntem printre ţările care fără un efort masiv în educaţie nu avem şanse la dezvoltare. Boala se numeşte PDL şi Traian Băsescu. Noi am avut situaţia această de guvern-proprietatea unui lider, în cazul nostru Băsescu. De ce Traian Băsescu s-a înverşunat în halul acesta împotriva medicilor şi a profesorilor, nu înţeleg, pentru că a avut o tentă atât de puternic ideologică" a punctat Roman.
Soluţii USL. Trebuie ca educaţia şi sănătatea să fie repuse în drepturi. De altfel, cele două domenii sunt priorităţile majore ale lui USL. "Toată lumea zice că şcoala este o prioritate. Dacă este o prioritate, atunci să nu mai minţim în legătură cu finanţarea şcolii. Să facem o finanţare adecvată, chiar dacă asta înseamnă sacrificii în anumite domenii. Dar să nu mai admitem sacrificarea şcolii" a conchis Petre Roman. În ce priveşte sănătatea,  de exemplu,  trebuie mai mulţi bani pentru mărirea salariilor rezidenţilor, care acum sunt strigător de mici. În al doilea rând, banii trebuie cheltuiţi judicios. Trebuie eliminate acele contracte preferenţiale ale Casei de Sănătate cu Casele judeţene, cu spitalele, sau cu firme agreate, pentru a fi stopate scurgerile de bani în buzunarele unor grupuri de interese.

Comentarii

Ultimă oră