Bună ziua Braşov
Dealurile Scheiului au răsunat de cântec de surlă. Prima zi de primăvară din Scheii Braşovului nu se sărbătoreşte pe 21 martie, de echinocţiu, ci pe 25, de Buna Vestire. Este ziua în care surlaşul Scheiului, singurul bărbat din întreg cartierul care a fost ales să trimită mai departe tradiţia suflării în această trâmbiţă, urcă pe dealuri să vestească plecarea iernii. El este însoţit de alai, cu muzicanţi şi juni ce pleacă din Piaţa Unirii şi urcă pe coasta dealului. Ajunşi la troiţă, el cântă surla în toate cele patru puncte cardinale. Detalii aici
Istoria Braşovului, rescrisă pentru copii. Proiectul „Identităţi Culturale Locale” este desfăşurat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” şi este sprijinit de Kronospan Braşov. Prin acest proiect, elevii vor avea şansa de a cunoaşte personalităţi ale oraşului despre care poate nici părinţii lor nu ştiu prea multe. Aşa cum este cazul fotografului Brassai, pe numele său Halasz Gyula, ce va fi prezentat în volumul „Lună plină”. Volumul va fi publicat în 1.000 de exemplare, potrivit Oanei Bodea, manager PR Kronospan. Detalii aici
Transilvania Expres
REPLICÃ. Preşedintele Consiliului Judeţean îşi precizează poziţia: „Cei care vor să falimenteze «Olimpia» vor plăti”. Faţă de articolul „Consiliul Judeţean a descoperit după aproape 5 ani că a finanţat Baza «Olimpia»... din greşeală”, publicat în data de 26 martie 2011, fac mai multe precizări: Am renovat Cetatea Braşovului şi toate monumentele importante ale oraşului nu din greşeală, cum încearcă să inducă ideea cei de la PDL, ci cu bună ştiinţă şi cred că am făcut un lucru benefic pentru comunitatea braşoveană. Practic, o dată cu renovarea ultimelor două obiective - terenul Liceului Sportiv şi Bastionul Postăvarilor - am finalizat aceste investiţii. Detalii aiciDe la Braşov, la Las Vegas. Fetele de la „Lil Style” Brăila au reuşit să impresioneze publicul şi juriul, astfel că vor reprezenta România în SUA, la categoria 13-17 ani. Braşovul a fost capitala hip-hop-ului românesc, sâmbătă, când a găzduit cea de-a doua ediţie a Campionatului Naţional de Dans „Hip-Hop International România”. Detalii aici
Monitorul Expres
O tînără de 18 ani a murit într-un accident grav. O tînără în vîrtsă de 18 ani şi-a pierdut viaţa ieri seară între-un grav accident de maşină. Tînăra împreună cu o prietenă de-a ei care era la volan se afla într-o maşină care la intersecţia cu strada Bodului s-a izbit de un camion. Din primele rezultate ale anchetei, şoferiţa care avea carnet de conducere de doar cîteva luni nu a acordat prioritate de trecere unui autocamion şi autoturismul a intrat în coliziune cu autocamionul. Detalii aici
Sub influenţa alcoolului pe drumurile braşovene. Motocicliştii devin pericole publice pe străzile Braşovului. Sîmbătă după-amiaza, poliţiştii au oprit un braşovean pe Bulevardul Gării care conducea un motociclu neînmatriculat,fără a poseda permis de conducere. Şoferul, L.Vasile în vîrstă de 47 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind că bărbatul avea o aloolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Detalii aici