Sari la conținut

Bună ziua Braşov

Premiaţi de preşedinte. Oana Badea, secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), a înmânat, la sfârşitul săptămânii trecute, conducerii Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” „Ordinul «Meritul pentru Învăţământ» în gradul de ofiţer”, acordat de către preşedintele României, Traian Băsescu. Detalii aici
Carfil se divizează. Acţionarii companiei naţionale Romarm au decis pe 13 ianuarie să demareze procesul de înfiinţare a unei noi societăţi pe structura activelor de producţie militară din cadrul societăţii Carfil SA, se arată în Monitorul Oficial. Acest lucru înseamnă practic separarea părţii civile de cea militară, care este pe profit. Compania încearcă de câţiva ani de zile să obţină această separare, dar o decizie finală încă este aşteptată, pentru că pentru „baterea” în cuie a deciziei este nevoie de o hotărâre a Guvernului. Detalii aici



Transilvania Expres

UN SEMN BUN. Premieră judeţeană pe timp ce criză: Nici o firmă braşoveană nu a intrat în faliment luna trecută. În prima lună a anului 2011, în judeţul Braşov, numărul societăţilor comerciale care au fost radiate de la Registrul Comerţului a crescut cu 63%, iar cel al firmelor suspendate a scăzut cu 57,63%. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în luna ianuarie şi-au suspendat activitatea 110 firme braşovene, iar alte 160 de firme au fost radiate. Detalii aici
E evident, braşovenii au talent. A doua ediţie a show-ului „Românii au talent”, difuzată vineri seară de Pro TV, a adus în faţa juriului trei braşoveni, care după prestaţiile avute şi-au depus candidaturile pentru câştigarea marelui premiu de 120.000 de euro.  Astfel, foşti gimnaşti la CSS Braşovia, Dan Tazlăuanu şi Costel Ciobotaru, membri ai trupei Balance, despre care aţi putut citi în urmă cu ceva vreme în „Transilvania Expres”, au făcut senzaţie. Detalii aici

Monitorul Expres



Scheienii readuc la viaţă „Balul Măscăricilor“. Asociaţia scheienilor, recent înfiinţată, îşi doreşte să readucă la viaţă obiceiuri uitate ale locuitorilor din Scheii Braşovului. Aşa se va întîmpla şi cu vestitul „Bal al măscăricilor“ care însufleţea comunitatea din Schei cu cîteva decenii în urmă.  Detalii aici


Respect pentru eroii din „Tranşeea Morţii“. Se împlinesc 90 de ani de cînd, în memoria celor cîteva sute de soldaţi căzuţi în apărarea Braşovului, a fost construit un cimitir de-a lungul căii ferate, pe locul în care au murit. Tot aici a fost ridicat şi un monument în cinstea eroismului lor. Detalii aici


Adevărul de seară
Patru tineri braşoveni au fost prinşi în timp ce încercau să spargă un magazin din Sebeş. Patru tineri din Braşov au fost prinşi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce încercau să spargă un magazin din municipiul Sebeş, judeţul Alba, unul dintre aceştia fiind reţinut de poliţişti întrucât era urmărit pentru comiterea unui alt furt. Detalii aiciGoana după cele mai frumoase mărţişoare, pe ultima sută de metri. Atelierele de creaţie din Braşov sunt pline de braşoveni care vor să dăruiască mărţişoare gândite şi realizate cu mâinile lor. Practic, fiecare işi foloseşte imaginaţia pentru a fi cât mai orginal de 1 şi 8 Marte. În plus, activitatea este relaxantă şi distractivă, mai ales pentru cei mici. Quilling-ul, tehnica răsucirii hârtiei în mod cât mai original a cucerit piaţa mărţişoarelor. Detalii aici

Comentarii

Ultimă oră