Sari la conținut

Bună ziua Braşov

Nunta regală a adus sute de turişti la Viscri. Românii care nu şi-au permis un bilet de avion la Londra pentru a fotografia parada nunţii prinţului William şi a ducesei Kate Midlleton s-au înghesuit la Viscri, acolo unde Prinţul Charles deţine două case. De când s-a zvonit că noul cuplu regal va veni în luna de miere la Viscri, micuţul sat s-a umplut de turişti. Casa Prinţului Charles de la Viscri nu este nici cea mai mare, nici cea mai dichisită. În schimb, pare prietenoasă - la fel ca toţi sătenii, a căror cinste şi vrednicie se vede din curăţenia exemplară de pe fiecare uliţă. Detalii aici
Vânător cu două puşti deţinute ilegal. La un control inopinat, poliţiştii au găsit în casa unui vânător din Caţa două puşti de calibru 5.6, respectiv 5,5 milimetri. Una era cu gloanţe şi una cu aer comprimat, pentru care nu deţinea permis de port armă. În urmă cu doi ani, poliţiştii au mai găsit în casa omului o altă armă de vânătoare deţinută ilegal. „În urma investigaţiilor efectuate de colegii de la Serviciul Arme, la domiciliul unui localnic de 59 de ani din Caţa, au fost identificate aceste două arme, care erau deţinute ilegal”, a declarat comisarul-şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IJP Braşov.  Detalii aici



Transilvania Expres


„Aşa vor autorităţile locale şi managerii!” Deşi, iniţial, se discuta ca aceste spitale să fie transformate în azile de bătrâni, între timp s-a renunţat la această idee. „Avem foarte multe azile de bătrâni în judeţul Braşov, chiar în localităţile respective, mai puţin la Codlea, iar gradul de ocupare nu ajunge nici măcar la 80%, astfel că această idee nu reprezintă o soluţie viabilă. Noi ne dorim să păstrăm activitatea medicală în cele trei centre şi vom propune unele soluţii. Rămâne ca medicii şi autorităţile locale să le accepte”, a declarat dr. Bălescu. Detalii aici
Petrecăreţi civilizaţi... Braşovenii şi turiştii care au asistat şi au petrecut la Sărbătoarea Junilor în zona Pietrele lui Solomon au lăsat în urma lor peste 27mc de gunoaie. Spre diferenţă de alţi ani, când gunoaiele tronau pe spaţiul verde, acum acestea au fost colectate în europubelele instalate de municipalitate în mai multe locaţii din împrejurimi. Detalii aici

Monitorul Expres



Cupa „Rotary Club“ la tenis. Clubul „Rotary“ Braşov organizează, în perioada 6-8 mai, cea de-a patra ediţie a Cupei „Rotary Club Braşov“ la tenis de cîmp, competiţie adresată amatorilor. Concursul are ca scop principal strîngerea de fonduri pentru organizarea, în colaborare cu Tenis Club Olimpia, a unor cursuri de tenis pentru copii din familii cu venituri reduse. Detalii aici
Cadavru găsit pe rîul Bîrsa. Cadavrul unei femei de 44 de ani a fost găsit, joi seara, plutind pe rîul Bîrsa din Codlea, în urma necropsiei stabilindu-se că femeia s-a înecat. Femeia dispăruse de la domiciliu încă din data de 11 martie şi de atunci a fost dată în urmărire naţională. Nimeni nu a mai ştiut de ea pînă vineri seara, cînd i-a fost găsit trupul plutund pe rîu. Detalii aici


Adevărul de seară

Dezinteres total. Nicio firmă nu dorește să reabiliteze Piața Unirii. Chiar dacă termenul licitației de reamenajare a Pieței Unirii a expirat pe data de 27 aprilie, până în prezent, nicio firmă nu și-a manifestat interesul de a participa la licitație. Mai mult, până la ora actuală nu a fost cumpărat nici măcar caietul de sarcini, astfel că sunt șanse infime ca Piața Unirii să fie reabilitată în viitorul apropiat. Detalii aici
Finaliștii de la „Românii au talent“ vor cânta în Bamboo Brașov. Talentatul Narcis Iustin Ianău a ratat marele premiu la „Românii au talent", însă a fost luat în vizor de organizatorii de spectacole. Astfel, el va începe să aibă concerte și să câștige primii bani. Dacă va accepta, primul recital va fi în clubul Bamboo, din Brașov, un local cu totul nepotrivit pentru talentul său. Detalii aici

Comentarii

Ultimă oră