Editoriale locale
UN MINISTERIAT CU VICTIME, de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Si daca liberalii ar fi tinut mortis sa se faca de bafta, sa ajunga de rasul curcilor, cred ca n-ar fi reusit mai bine, oricat s-ar fi straduit, decat punandu-l mot in fruntea Ministerului de Externe pe gomosul Cioroianu. Cu ifosele lui, cu autosuficienta de care e imbibat, cu poza de vesnic neinteles, grefate pe incontestabila-i incompetenta, Cioroianu a facut atatea deservicii Guvernului si PNL incat ar trebui ca PD-L si presedintele Basescu sa-i dea un premiu. Din pacate, insa, a facut de rusine si Romania, si pe romani - cei care ii platesc salariu si ii asigura "pachetul" de facilitati presupuse de functia de ministru.
Adrian Cioroianu a intrat in atentia publica prin 1999, daca nu ma insel, cand cu scandalul manualului "alternativ" de istorie, al carui coautor a fost. L-am vazut la televizor si inca de atunci a prestat penibil, cand imbatosandu-se, cand balbaindu-se, insa mereu in criza de replica si argumente. Dupa momentul ala, insul a reintrat in anonimatul unde-ar fi facut mai bine sa ramana; nu mult, doar vreo trei ani, adica pana in 2002, cand Stolojan (pe-atunci lider al PNL, dupa ce dezertase din tabara lui Iliescu) l-a bagat in politica, luandu-l drept consilier al sau si dandu-i carnet de liberal. Fireste, de sub aripa lui "draga Stolo", pana la a fi plasat pe un loc eligibil in listele electorale n-a fost decat un pas, astfel ca Cioroianu a devenit parlamentar - senator, mai precis, ca deputat ar fi fost, se vede treaba, sub demnitatea sa. In aprilie 2005 a preluat mandatul de ministru de Externe, profitand de scandalul care s-a lasat cu plecarea lui Mihai Razvan Ungureanu.
Ghetto-ul diplomatic, de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
Ceea ce s-a întâmplat cu cetăţeanul român care a murit într-o închisoare poloneză în urma unei greve a foamei, fără ca autorităţile noastre să-i asigure nici cea mai mică asistenţă, este nu doar un fapt revoltător, ci şi unul tipic pentru o diplomaţie care nu s-a desprins de modelul din care descinde: cel comunist!
Vreme de o jumătate de secol misiunile diplomatice ale României au avut câteva sarcini specifice: să facă spionaj (ceea ce nu e de condamnat, o face toată lumea sub diverse forme), să promoveze imaginea şi operele „tovarăşului şi tovarăşei” şi să contracareze - cum puteau - acţiunile duşmănoase ale diasporei. Cu această fişă a postului, ambasadele noastre au devenit nişte fortăreţe pregătite în orice moment de asediu, corpul diplomatic aventurându-se în afara lor doar pentru eventualele cumpărături - şi atunci urmăriţi cu maximă vigilenţă de securiştii sub acoperire ai ambasadei.
Despre rezolvarea problemelor românilor aflaţi în trecere sau stabiliţi pe acolo nici nu putea fi vorba: cei stabiliţi fugiseră sau renunţaseră la cetăţenie, iar cei în trecere erau probabil în curs de a alege libertatea.
Înlocuitorul, de Marius Stoianovici, MonitorulExpres
Dacă un produs este prea scump pentru posibilităţile mele financiare, atunci nu îl cumpăr. Este o regulă pe care o aplic aproape de fiecare dată şi cred că nu sînt singurul care face asta. N-am văzut niciodată în farmacie vreun cumpărător care să sune undeva şi să ceară cuiva să-i mai aducă nişte bani, pentru a-şi lua reţeta prescrisă. Am văzut însă oameni, punînd privirea-n pămînt, împăturindu-şi reţeta şi plecînd spunînd că vor reveni. Sînt imagini pe care le vezi deseori dacă ai contact cu lumea reală. Contact pe care actualul ministru al sănătăţii nu pare să îl aibă. Invocînd faptul că farmaciştii ar fi dispuşi, pentru a-şi maximiza profitul, să încerce să bage pe gîtul pacienţilor doar variantele cele mai scumpe ale produselor, actualul ministru a decis schimbarea modului de prescriere a medicamentelor. Şi, după ce a mai dat o dată tot sistemul peste cap, a renunţat la prescrierea substanţei active, pentru a reveni la fomula trecerii denumirii medicamentului pe reţeta scrisă de medicul de familie. Poate n-ar fi rău. Problema este că o grămadă de medici nici măcar nu ştiu că o sumedenie dintre medicamentele prescrie de ei nu se mai fabrică, nu se mai importă sau pur şi simplu nu mai există în farmacii. Medicul în cauză nu are mare lucru de pierdut. Are, în schimb, tot pacientul, care este silit să se întoarcă de la farmacie la medicul curant pentru o altă prescripţie. Ba chiar pentru a da o declaraţie pe propria răspundere, prin care-şi dă acordul pentru schimbarea tratamentului.
Editoriale nationale
Procurorul Traian şi magistratul Băsescu, de Gabriela Stefan, Gandul
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns un preşedinte atât de jucător încât, simultan, este şi procuror, şi judecător. Această ultimă ipostază a fost dezvăluită poporului alegător în maniera deja consacrată, adică în direct, la televizor, la o oră de maximă audienţă. Astfel, miercuri seara, am aflat chiar de la şeful statului că judecătorii care i-au dat dreptul lui Constanda să construiască în parcul Bordei sunt... corupţi. Potrivit legii penale şi bunului simţ, o persoană poate fi numită coruptă abia după ce a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune de corupţie. Judecătorii implicaţi în scandalul Bordei nu numai că nu au fost condamnaţi, dar, până acum, nici măcar nu au fost cercetaţi penal. În plus, verificările efectuate anul trecut de către Consiliul Superior al Magistraturii le-au fost favorabile respectivilor judecători, fiind exclusă reaua-credinţă a acestora.
În atare condiţii, afirmaţiile acuzatoare - tranşante şi fără echivoc - ale preşedintelui ne duc cu gândul la un proces penal imaginar, desfăşurat probabil în mintea şefului statului. Procurorul Traian Băsescu a fost cel care a deschis dosarul, a dat rezoluţia de începere a urmării penale şi a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a magistraţilor corupţi. Ulterior, fondul cauzei a fost soluţionat de către judecătorul Traian Băsescu, care a pronunţat sentinţa de condamnare.
Balenele sinucigase, de Mircea Dinescu, Cotidianul
De ce vrea oare Miron Mitrea sa se autoflageleze calcindu-se singur cu basculanta pe trecerea de pietoni din fata Primariei Bucurestiului? Si de ce ministrul brinzit al Invatamintului, care-i taman bun de tocat marunt si azvirlit la rate, crede ca se va reintrupa ca primar in dulcele tirg al Iesilor? Pai, loviti de boala balenelor sinucigase, o droaie de lideri politici, care au zburdat pina acum in apele tulburi ale notorietatii dimbovitene, tinjesc sa se ia la trinta cu gingirica locala si sa esueze in golfurile caldute ale oraselor de provincie, unde dragostea concetatenilor pentru fiii rataciti in politichie nu trece mai sus de genunchiul broastei.
Bastinasii cu drept de vot, care s-au bulucit sa-i trimita la Bruxelles pe Bodu, pe Frunzaverde sau pe Maria Petre, au chitit ca se vor simti mult mai bine fara ei in batatura, nicidecum sa-i vada catarati pe gardul primariei, cu tinicheaua de europarlamentar agatata de coada.
Ce doftoroi de partid le-or fi extirpat simtul primejdiei din organism acestor domni si acestor doamne, care au fost de fata cind Traian Basescu l-a atins cu bagheta magica pe Petre Roman, poftindu-l in fata plutonului de executie cu frumosul indemn „Petrica, esti cel mai bun!“?
Ţara lui „Am cu ce”, de Ovidiu Nahoi, Adevarul
» Suntem fruntaşi la demolat instituţii, la desfiinţat proceduri şi cutume . Sunt multe moduri în care o democraţie poate să moară. Unele au sfârşit sub ocupaţii străine. Altele au eşuat în regimuri autoritare sau direct în haos, din cauza corupţiei sau a incapacităţii de a gestiona tensiuni sociale ori interetnice.
Dar ce-aţi zice de o democraţie care să se prăbuşească în interior, păstrând la vedere doar faţada? Ar fi probabil mult dacă am spune că România avansează pe acest drum. Dar nu ar fi exagerat să spunem că există semne.
Intrăm într-o perioadă electorală, vom trece prin alegeri locale şi, pentru prima dată, preşedinţii de consilii judeţene vor fi desemnaţi prin vot direct. Vor fi primele alegeri locale într-o Românie care se pregăteşte să primească miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune.
Ce miză! Vor veni alegerile parlamentare, cu un nou tip de vot. În 2009, va avea loc un nou scrutin pentru Parlamentul European şi, în fine, va fi cursa prezidenţială. Minunat prilej pentru o mare dezbatere naţională. Totul ar putea fi revăzut, reconstruit: administraţia locală şi relaţia ei cu cetăţeanul, reabilitarea dezbaterii parlamentare, locul României în Uniunea Europeană, reaşezarea raporturilor dintre preşedinte şi guvern. Proiecte să fie!
Orban - sindicalistu' ne dă tichete cadou, de Mircea Marian, EvenimentulZilei
"Proverbiala fermitate a premierului a ţinut fix 24 de ore." Atât timp i-a luat lui Tăriceanu pentru a reveni asupra deciziei de a nu le mai acorda bugetarilor tichete cadou. Protestele sindicale şi revolta din propriul partid l-au făcut pe primul-ministru să rateze o ultimă ocazie de a dovedi că este în stare să ducă la bun sfârşit o măsură nepopulară. Alături de opoziţie şi de bugetarii înfuriaţi, o liotă de liberali, conduşi de ministrul Ludovic Orban, au înăbuşit rapid tentativa de a face ordine în finanţele publice.
Să trecem peste fineţurile ideologice şi să nu ne întrebăm inutil cum se face că un liberal dur şi pur, precum Ludovic Orban, se bate cu dinţii şi cu ghearele pentru tichetele cadou - o invenţie sindicalistă. Adio teoriilor libertarianiste, învăţate de la mentorul Dinu Patriciu. Acum, Orban este disperat că ar putea să nu ajungă nici măcar în turul doi al competiţiei pentru funcţia de primar al Capitalei şi ar plăti - din banii de la buget, fireşte - fiecare vot. Şi el, şi armata de consilieri care-i dau sfaturi de campanie ştiu că presa îi adoră pe miniştrii care lovesc în propriul guvern, aşa că publicitatea este garantată. În plus, omul se antrenează pentru viitoarea sa candidatură la preşedinţia PNL, aşa că nu strică să le arate suporterilor săi că este un dur şi are curaj să-l pocnească pe Tăriceanu.
