Editoriale locale
MANELE POLITICE, de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Citesc ca "liberalii cauta ministru de Externe in afara partidului". Rautaciosii ar putea spune ca ala e singurul loc in care ar putea sa mai caute, dupa ce au dat atatea chixuri cu insi din partid, pe care i-au scos din anonimatul unde le statea atat de bine si i-au protapit in functii publice, fie ele mai mari sau mai mititele. Sebastian Vladescu, Decebal Traian Remes, Adrian Cioroianu, Tudor Chiuariu, Paul Pacuraru, Eugen Nicolaescu, Cristian Adomnitei, Varujan "Tichet" Vosganian sunt cateva exemple si doar dintre liberalii cei mai vizibili, care au avut sau au inalte functii in stat. N-o sa mai repet ispravile fiecaruia, ca nu mi-ar ajunge de zece ori mai mult spatiu decat am la dispozitie. Prestatiile lor au usurat misiunea pe care si-a asumat-o presedintele Basescu si a trasat-o si matelotilor sai, de a destructura sau, cel putin, de a decredibiliza PNL, astfel incat si ultimul partid istoric sa iasa de pe prima scena a politichiei de margaritar de la noi si sa ramana acolo doar urmasele Feseneului... Stiti vorba aia: cateodata, nici cel mai mare dusman nu-ti poate face raul pe care ti-l faci singur.
Viceversa, de Marius Stoianovici, MonitorulExpres
Vă mai amintiţi de referirile tip clişeu, privind exploatarea omului de către om, ce le găseam în materialele de presă dinainte de ’89? Eu da, şi nu ştiu de ce, dar ultimele incidente gen greva de la uzinele Dacia sau, mai nou, cea de la Sidex, mi-au reamintit felul în care erau prezentaţi exploatatorii capitalişti în presa vremii. Asta dacă ar fi să iau de bune numai cererile sindicaliştilor care solicită, cu o voioşie şi o perseverenţă greu de înţeles, majorări salariale ritmice. Ce cred că nu înţeleg ei este faptul că acele companii străine, ca majoritatea celor străine care activează la noi în ţară, vin cu nişte planuri de afaceri bine stabilite, în care cota cheltuielilor salariale este extrem de precis definită pe un termen destul de lung. Acesta este de fapt şi unul dintre motivele pentru care acele companii au ales să opereze pe teritoriul nostru naţional. Principalul criteriu este cel al forţei de muncă ieftine şi calificate.
Cristian şi mai cum?, de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
Zbaterile lui Marian Vanghelie pentru numirea sa în postura de candidat al PSD la Primăria Capitalei mi l-a evocat, într-un fel, pe dom’ Nae Caţavencu, cel gata să se dedea la orice presiuni pentru a-şi atinge scopul. Şi, tot ca dom’ Nae, în momentul în care a pierdut această şansă s-a dedicat susţinerii necondiţionate a candidatului trimis de Centru.
N-aş vrea însă să se înţeleagă că l-aş considera pe Cristian Diaconescu un fel de Agamiţă Dandanache. Domnia sa nu are nimic din profilul verosului politician ce poartă în buzunare scrisorica pe care este gata s-o dea la „Răsboiu' ” în cazul în care s-ar vedea nevoit să rămână fără „colegi”. Şi ca structură şi ca generaţie şi cultură, Cristian Diaconescu face parte dintr-o altă categorie de politicieni. Nu întâmplător numirea sa a fost întâmpinată cu politeţe şi respect de către adversari şi contracandidaţi. Diaconescu poate fi considerat modelul de politician care va trebui să înlocuiască actuala generaţie, cea a Revoluţiei. O generaţie de profesionişti, crescuţi şi educaţi în spiritul unui alt tip de discurs şi comportament politic. Întrebarea pe care mi-o pun este dacă el corespunde deja aşteptărilor unui bazin electoral special, cel al Capitalei, în care au evoluat până acum cu succes populiştii şi semidocţii?
Dacă Diaconescu are mai multe şanse decât Vanghelie, Oprescu sau Mitrea, oameni hârşâiţi în bătăliile electorale în care ideologia joacă, încă, un rol minor? Dacă a sosit momentul afirmării noii generaţii politice?
Editoriale nationale
Partidul-lipitoare, de Rodica Ciobanu, Gandul
Un partid mai tern ca acesta, amestec de pură mediocritate şi demagogie, nu ştiu să existe. Deputaţii lui rotunjori ucid orice urmă de interes, debitând platitudini la televizor, cu un aer suficient, şi dacă nu s-ar zări, peste umărul lor, zâmbetul de linx al lui Dan Voiculescu-Felix, nu ar merita să consumi energia. Este o anomalie politică: de la înfiinţarea sa, în 1992, PC (PUR până în 2005) nu a intrat niciodată prin forţe proprii în Parlament, dar a reuşit să ajungă la guvernare, când logic ar fi fost să dispară asemeni altor formaţiuni, constant ignorate de electorat. Supravieţuirea sa se datorează unui comportament de tip lipitoare, prinderea pe trunchiul unui partid mare, care-l alimentează, îl cară cu el în legislativ şi de care se desprinde atunci când şi-a făcut plinul. În 2008, PC repetă figura din 2003 şi se agaţă de aceeaşi gazdă, PSD, care a uitat că specia pe care se pregăteşte să o ducă în spate nu face parte din rândul celor curative.
Alianţa electorală PSD-PC ar urma să fie aprobată, de principiu, astăzi de Consiliul Naţional al social-democraţilor. Negociatorii acestora au stabilit că ar putea să le cedeze conservatorilor cinci-şase colegii uninominale, în acele „arii urbane”, cum spunea Mircea Geoană, unde PSD are şanse mai mici să câştige. Este puţin probabil însă ca Dan Voiculescu să se fi mulţumit cu atât de puţin, în schimbul liberului acces pentru PSD la canalele sale mediatice.
La loc telecomanda!, de Robert Turcescu, Cotidianul
Mult trebuie să fi suspinat simpatizanţii PSD pînă să-i vadă iarăşi pe Adrian Năstase şi pe Miron Mitrea aşezaţi la masa liderilor din partid!
Cînd s-a întîmplat însă, suspinul nu s-a dat dus şi-n sufletul înlăcrimat al stîngii a înmugurit dorul după zilele bune în care PSD se mîndrea şi cu fruntaşii Rodica Stănoiu sau DIP, plecaţi în băjenie după prigoana nemiloasă a grupului reformist de la Cluj, fie-i ţărîna uşoară! Cum în PSD nimic nu se pierde, totul se transformă, a venit vremea ca partidul lui Ion Iliescu, condus de Mircea Geoană şi dirijat de Marian Vanghelie, să strige adunarea sub Antene pentru o alianţă ca în vremurile bune în care PSD era PDSR, PC era PUR şi nici unul nu părea aşa de rupt în spate. Aşadar e doar o chestiune de zile pînă cînd va fi oficializată legătura formală dintre studiourile de televiziune ale lui Dan Voiculescu botezate Partid Conservator şi Partidul Social Democrat.
Edili cu covrigi în coadă, de Ioan M Ionita, Adevarul
Dacă iese banul, ce mai contează viaţa şi sănătatea oamenilor? Intrebaţi care este motivul pentru care intră în bătălia electorală, candidaţii lansaţi în aceste zile în cursa pentru primării dau invariabil un singur răspuns: pentru binele comunităţii. Dar alegătorilor li se prezintă întotdeauna doar binele ce va avea să vină.
Niciodată nu li se vorbeşte despre binele care ar fi trebuit deja să fi sosit în urma promisiunilor de acum patru ani. Manevra se bazează pe memoria scurtă a oamenilor. Cine mai stă să-şi aducă aminte ce au promis candidaţii la alegerile trecute, candidaţi dintre care, acum, mulţi cer o nouă învestitură? În numeroase oraşe, începând cu Bucureştiul, viaţa s-a înrăutăţit, nu s-a îmbunătăţit.
Oamenii stau în trafic, trăiesc înconjuraţi de gunoaie, nu găsesc locuri în grădiniţe, violenţa a pătruns în şcoli, străzile sunt şantiere fără sfârşit.
Iată că mandatele edililor au fost de fapt nefaste, în ciuda promisiunilor electorale. Unde sunt miile de locuri de parcare, pasajele sub şi supraterane, unde sunt drumurile, parcurile, spaţiile verzi, locurile de joacă, promise acum patru ani sau acum opt ani? Bucureştenii şi nu numai ei au cheltuit sume imense pentru programele de strângere a câinilor maidanezi, al căror campion a fost Traian Băsescu.
Cizma ruptă a Europei, de Andrei Postelnicu, Evenimentul Zilei
"Prezenţa a sute de mii de români în Italia face ca revenirea lui Silvio Berlusconi la cârma executivului de la Roma să devină foarte relevantă pentru guvernul de la Bucureşti". Asta nu se datorează însă modului în care politicianul-clovn al Italiei va gestiona criza următorului furt comis de vreun emigrant roman.
Pentru România, implicaţiile victoriei electorale a dlui Berlusconi vin din mesajele pe care ea le transmite despre Italia ca societate şi ca democraţie. Victoria în alegeri a acestui „Felix“ Voiculescu mai spălat reflectă cât de otrăvit este izvorul de inspiraţie pe care îl reprezintă Italia pentru foarte mulţi români, de la cei cărora Peninsula le-a oferit o viaţa mai bună şi până la cei care invocă „latinitatea“ când îşi alimentează complexul de inferioritate sau superioritate faţă de alte naţii.
