Editoriale locale
CIRC LA NIVEL INALT (II), Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Vasazica, dupa ce-a dat de pamant cu Iliescu, Nastase si Tariceanu, in interviul difuzat de postul public de radio, presedintele Traian Basescu a trecut la urmatoarea tinta: campania electorala. Ca doar nu degeaba este si arbitru al vietii politice (potrivit Constitutiei), si aprig jucator pe arena asta (potrivit temperamentului, scopurilor politicianiste si dorintei de a-si propulsa partidul pe care-l dirijeaza, singur la putere). Astfel, dl. presedinte a destainuit natiei ca inceputul campaniei electorale pentru alegerile locale ii da "senzatia de blat", ca in "liga lui Mitica". De ce? Pai, fiindca onor candidatii "se lauda intre ei", creand "impresia ca anumite partide, care sustin ca sunt adversare, sunt in stare sa colaboreze". Dupa care a explicat natiei cam cum si-ar dori domnia sa sa se desfasoare campania pentru locale: "Daca nu se va intra in competitie reala si se va merge pe un non-combat, caruia eu i-am spus mai inainte, ca la fotbal, un blat, populatia nu va veni la vot. Nu se creeaza acea tensiune care polarizeaza electoratul in jurul unui candidat sau al altuia si este clar ca non-combatul vine ori din intelegeri deja facute, ori din teama candidatilor sa nu-si reproseze reciproc actiuni, realitati din trecutul lor".
Agresiunea împotriva pădurii - cu binecuvântare de la autorităţi!, de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
Un post de televiziune privat face cu pricepere şi convingător ceea ce ar trebui să facă postul public: demască în serial jaful sistematic, petrecut sub ochii şi cu complicitatea aurorităţilor, din acest bun naţional, practic nerecuperabil, care este pădurea.
În numai un secol, suprafeţele acoperite de pădure au scăzut de la 70 la sută, la doar vreo 25%. Ceea ce s-a petrecut în ultimii 18 ani este, practic, imposibil de măsurat, pentru că pădurea scade dramatic aproape în fiecare minut. Simfonia drujbelor răsună peste Carpaţi cu o frenezie pe care nimic nu pare să o poată domoli. Şi primul lucru care i se opune este politica.
După defrişările buimace din primii ani de după Revoluţie, când „poporul” s-a considerat, brusc, stăpân pe bogăţiile ţării, şi când au dispărut de pe hartă suprafeţe întinse cu rol de protecţie - cum s-a întâmplat în sudul Olteniei, unde se naşte şi creşte deşertul românesc - a intervenit cea mai criminală ...
Editoriale nationale
Valiza cu 1,7 milioane de brichete, de Marius Nitu, Gandul
Gigi Becali a trimis la Cluj patru Smărăndeşti mai spălaţi cu o valiză cu 1,7 milioane de euro. DNA-ul i-a săltat pe băieţi cu tot cu valiză, susţinând că purcoiul de euroi era destinat „dopării“ fotbaliştilor de la U. Cluj. Domn’ Gigi zice că nu, că banii erau pentru nişte ciocolată, pardon, bă, avocate, pentru cumpărarea unui teren, hă-hă-hă, m-aţi înţeles?! Orişicât, chiar dacă e aşa, da’ nu e, care e problema? Că banii e să joace ăia corect, nu să trântească meciul. Adică, cum ar veni, e un fel de şpagă cinstită, antiblat. Problema e că euroii trebuiau daţi pe sub masă, nu la vedere. Făcând abstracţie de regulamentul FRF, care interzice astfel de premieri, cei care şi-au cumpărat un bilet la U. Cluj – CFR Cluj aveau dreptul să ştie la ce meci se duc. În fond, Steaua a câştigat meciul cu Rapidul la masa verde datorită unui element netrecut în program – bricheta de 1 euro aruncată în direcţia arbitrului erou Deaconu. La Cluj, fotbaliştii de la U. Cluj urmau să fie încinşi de flăcările a 1,7 milioane de brichete, lucru care nici el nu era scris în programul întâlnirii.
Dumnezeu e bozgor, de Mircea Dinescu, Cotidianul
Taman în zilele când se tund oile şi se înţarcă mieii, Dumnezeu i-a smuls suzeta din bot lui Gigi Becali şi l-a tuns la zero.
Motivaţia acestei lovituri celeste am ascultat-o la OTV, unde baciul Stelei, supărat că Sfântul Duh nu l-a mai servit ca de obicei la plasă, a decretat că Dumnezeu e bozgor.
Un grup de unguri mascaţi, însoţiţi de o şleahtă de procurori din neamul lui Attila, a tăbărât la Cluj pe trimişii întraripaţi ai cuvioşiei sale, ciufulindu-le penele şi extrăgându-le geanta cu euroi din portbagaj.Bag seama că ctitorul Gigi Becali intenţiona să ridice pe Dealul Feleacului un ciopor de biserici, drept pentru care amuşina un teren prielnic unei asemenea lucrări creştineşti. Ciracii săi au confundat însă terenul cu pricina cu terenul de fotbal, astfel că, la ceas de seară, diavolii de la DNA şi-au băgat coada în agheasma neîncepută cu care domnul Gigi îşi face gargara. Numai aşa se explică stafidirea nonşalanţei cu care îşi recunoştea pe vremuri în direct, la televizor, mânăriile fotbalistice.
Pac şi DNA!, de Laurentiu Ciocazanu, Adevarul
Îi datorez drepturi de autor lui Gigi Becali. I-am împrumutat, fără contract, cuvântul "pac" dintr-o zicere celebră, marcă personală: "Pac, pac, un gol, al doilea, gata, uite aşa batem Dinamo". Scurt pe doi! Stilul "Pipera", simplu, direct, la obiect.
Rezultatul a fost pe măsura acestei filosofii atât de sofisticate a mileniului III, descrisă atât de precar de patronul din Ghencea: pac, pac, dar pe invers! Adică, un gol, al doilea, Dinamooooo, victorieeeee! Stop joc? Nuuu. Meciul continuă, dar pe terenul DNA. Care DNA împrumută şi el tactica. Pac, pac, şi procurorii îi înhaţă iute pe nişte băieţi purtători ai unui diplomat ticsit cu euroi. Pac, pac, pică şi bomba: sunt oamenii de casă ai lui Gigi, trimişi cu bani la Cluj să cumpere trofeul de campioană pentru echipa lui Becali! A fost momentul în care România, însetată de bun-simţ, dar murdărită cu becalisme, a strigat cu ochii spre cer: "Pac, pac, Doamne, ce simplu ai putut să faci dreptate în fotbal!" Căci, miercuri, la Cluj şi-a arătat faţa şi Dumnezeul românilor cu respect faţă de lege, fotbal, onoare şi credinţă curată. Prea îl văzusem des în ultimii ani doar pe Dumnezeul lui Becali. Miercuri, la Cluj, a început o mică Revoluţie. Trofeul campionatului a evadat, după 17 ani, din fortăreaţa Capitalei. "Bricheta" a rămas un vis urât, cu un arbitru mizerabil. Dar, mai presus de orice, miercuri s-a prăbuşit un mare mit. Al prototipului de "om de fotbal" care poate face orice, oricând, oricum. Fără să dea socoteală nimănui, ca şi când ar trăi într-o Românie paralelă. Mitul lui "Gigi intangibilul".
Alte două Românii, de Mircea Cartarescu, Evenimentul Zilei
"Dacă vrem să ajungem la o adevărată democraţie, prima Românie, a cetăţenilor, are datoria să îngrădească expansiunea sistemului ticăloşit."
De multe ori s-a spus că există două Românii total diferite. Cei care afirmă asta disting de obicei între o Românie înapoiată, săracă, needucată, plină de prejudecăţi şi de cutume dăunătoare din perioadele fanariotă şi comunistă, şi una mult mai dinamică, orientată către Occident, România clasei de mijloc care se conturează tot mai vizibil.
Disproporţia, uriaşă la-nceput, dintre cele două, pare să se fi atenuat încetul cu încetul. Milioane dintre cei defavorizaţi au luat calea Spaniei, Italiei şi-a altor ţări, unde nu doar că au pus bani deoparte şi i-au trimis în ţară, ci au câştigat, poate mai mult, din punct de vedere moral: nenumăraţi imigranţi au învăţat abia acolo că sunt oameni şi nu slugi, şi-au înţeles drepturile, au căpătat respect de sine. Am rude care locuiesc lângă Madrid: schimbarea lor în bine, în trei-patru ani de contact cu lumea civilizată, e uimitoare. Au plecat o gloată, iar azi sunt cetăţeni în sensul adevărat al cuvântului, oameni cu spirit civic şi demnitate.
